Plaja din stațiunea Costinești va fi lărgită

Plaja din Costinești

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a marcat ieri un alt moment important în eforturile sale de protejare a litoralului românesc prin semnarea contractului cu numărul 9 din cadrul proiectului cu finanțare europeană “Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”. Lotul 6 – Costinești este al IX –lea contract semnat din cele 11 ce a fost atribuit în cadrul proiectului cu finanțare europeană. Costinești este următoare zonă în care se vor desfășura lucrările esențiale pentru combaterea eroziunii costiere.

În urma licitației contractul a fost câștigat de compania olandeză Van Oord, care are peste 150 de ani de experiență în construcții hidrotehnice marine. Amintim că ABADL a încheiat cu aceeași societate contractele pentru lucrările ce vor fi executate pentru: Lotul 5 – Eforie, Lotul 7 – Olimp, Lotul 8 – Jupiter – Neptun și Lotul 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora.

Lucrările din cadrul Lotului 6 – Costinești nu sunt doar o investiție în infrastructură, ci și un angajament pentru protejarea mediului înconjurător. Prin aceste lucrări inginerești, ne propunem să protejăm și să reabilităm litoralul românesc, să reducem pagubele provocate de fenomenele naturale și să conservăm biodiversitatea marină.

În cadrul proiectului cofinanțat din POIM 2014-2020, lucrările de protecție costieră prevăzute pentru Lotul 6 – Costinești constau în:

  • Îndepărtarea structurilor costiere existente
  • Execuția de structuri costiere noi conectate cu țărmul
  • Reînnisipare plajă -16 ha de plajă nouă
  • Schemă de protecție costieră pe o lungime a țărmului de 2550 metri liniari
  • Recife populate cu specia Pholas Dactylus – 28.800 mp
  • Implantare cu Zostera Noltii – 49.550 mp
  • Implantare cu Cystoseira Barbata – 31.650 mp

Noile structuri proiectate și implementate vor constitui un sistem integrat complex, menit să ofere protecție împotriva eroziunii pe o perioadă semnificativă de 50 de ani. Aceasta nu este doar o investiție pentru prezent, ci și pentru viitorul generațiilor ce vor veni.

Lotul 6 – Costinești face parte din proiectul “Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”, care include și alte 10 zone importante de-a lungul litoralului românesc. Prin aceste eforturi comune, ne străduim să asigurăm un viitor mai sigur și mai stabil pentru țara noastră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*