Traficul feroviar este adaptat la condițiile de iarnă

tren, zapada, ninsoare, cale ferata
Circulație feroviară iarna. FOTO CFR Călători

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că pe rețeaua feroviară circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale de iarnă, traficul fiind adaptat la condițiile meteo nefavorabile.

Temperaturile extreme înregistrate în cursul nopții, care în unele zone au fost de până la -17°C, au provocat pe raza mai multor Sucursale Regionale CF (Galați, Iași, București, Craiova, Brașov, Timișoara) defecțiuni ale liniei CF (șine rupte) pe mai multe secțiuni, iar circulația feroviară s-a realizat/se realizează pe un singur fir, generând întârzieri ale trenurilor.

Personalul CFR SA a intervenit și intervine operativ pentru remedierea acestor defecțiuni, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.

Întârzierile înregistrate în circulația trenurilor în această perioadă sunt cauzate de: restricțiile de viteză introduse în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile, defectările materialului rulant, imposibilitatea manevrării macazelor (din cauza gerului) sau defecțiuni ale liniilor CF (șine rupte).

Personalul CFR SA menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*