Manifestări tradiționale de Rusalii, în mai multe localități clujene

Evenimentele din județul Cluj cu ocazia Rusaliilor

Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, invită iubitorii de tradiții cu ocazia sărbătorii de Rusalii, duminică, 27 mai 2018, să ia parte la o serie de obiceiuri care se desfășoară în mai multe zone din județul Cluj.

„Împănatul boului”, la Batin și Mintiu Gherlii

La Batin și la Mintiu Gherlii va avea loc tradiționalul obicei „Împănatul boului”. Întâlnit doar în Transilvania, acesta ţine de tradiţia agrară şi de fertilitate şi constă în desfăşurarea unei adevărate procesiuni pe uliţele satului, având în centru un bou sau o pereche de boi, împodobiţi cu frunze, flori şi panglici colorate.

Manifestarea de la Batin, organizată de C.J.C.P.C.T. Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Unguraș, va debuta după slujba de la biserică. Preotul, împreună cu credincioșii, vor merge într-un capăt al satului, unde va fi oficiată o slujbă de sfințire a holdelor. Apoi, de la ora 14.00, se va desfășura obiceiul propriu-zis, când un bou va fi împodobit cu flori și spice de grâu. După acest moment, alaiul format din fete și feciori va purta „boul înstruţat” pe ulițele satului. Acest ceremonial se organiza cu scopul de a aduce noroc, belşug şi sănătate oamenilor şi pământului.

Manifestarea va continua de la ora 16.00 cu un spectacol folcloric, susținut de interpreții Valeria și Traian Ilea, Mariana Pop, Elena Rusu, Iulia Bucur, Vali Guia, Frații Ioan și Grigore Trif, Raluca Pașcalău și Alex Groza, alături de Ansamblul studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai, instructori coregrafi Paul și Alina Remeș și Ansamblul folcloric al Inspectoraului de Poliție Cluj. Sărbătoarea se va încheia cu un joc tradițional, în acompaniamentul tarafului lui Nucu de la Fizeş.

Obiceiul „Împănatul boului” va avea loc și la Mintiu Gherlii. Aici, obiceiul propriu-zis va debuta la ora 12.30 și va continua de la ora 14.00 cu un spectacol folcloric. Vor evolua Vasile Coca, Ciprian Picovici, Cristina Beldean Moșuțan, Silvia Timiș, Mădălina Mîrza, Ioana Maria Cîmpan, Raul Oltean, Zina Doboș, Diana Roman, Anuța Mînecan Nemeș, Claudiu Moldovan, Dan Fodor și Loredana Oltean. Pe scenă vor urca și Ansamblurile folclorice „Comori Ardelene” din Turda, „Mugurii Mintiului” și Grupul „Vestitorii” din Mintiu Gherlii. Întreaga manifestare este organizată de Primăria comunei Mintiu Gherlii, Parohia Ortodoxă din localitate și Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului”, cu sprijinul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Sărbătoarea costumului popular românesc, în cartierul clujean Bună Ziua

Tot duminică, 27 mai a.c, va avea loc, în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, Sărbătoarea costumului popular românesc. Manifestarea se va desfășura la biserica „Sfântul Mina” din cartier. După slujba religioasă, președintele Asociației Meșterilor Populari Clujeni, le va vorbi celor prezenți despre costumul tradițional românesc și despre importanța păstrării și promovării tradițiilor populare. Totodată, copiii prezenți la eveniment vor primi din partea organizatorilor trăistuțe realizate în război iar la final, în curtea bisericii, vor degusta bucate tradiționale. Manifestarea este organizată de Asociația „Locul lui Mina”, Parohia Ortodoxă „Sfântul Mina”, cu sprijinul C.J.C.P.C.T. Cluj.

Serbare câmpenească, la Agriș

De Rusalii, și-n localitatea clujeană Agriș, se va desfășura o serbare câmpenească. Aceasta va include și o slujbă de Parastas, în memoria Eroului Național Ion Arion, martir al Marii Uniri din 1918 și va fi săvârșită în biserica Parohiei Ortodoxe Agriș, începând cu ora 12.00. În urmă cu 100 de ani, tânărul Ion Arion, în vârstă de 24 de ani, a fost desemnat de consăteni să fie stegarul delegaţiei din Agriş, judeţul Cluj, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, însă a fost împușcat în Gara Teiuş. Locul în care şi-a pierdut viaţa eroul martir Ion Arion, purtând în suflet idealul şi entuziasmul făuririi României Mari, este marcat de o plăcuţă comemorativă. După-masă, de la ora 15.00, în curtea Școlii din Agriș va avea loc un spectacol de muzică populară și patriotică. Acesta va fi susținut de interpreții Florin Bota, Sergiu Dan Pop, Alin Perșa, Raluca Codori, Daniela Crișan, Iulian Maxim, Amalia și Andrada Codorean și Mariana Morcan. Manifestarea este organizată de Parohia Ortodoxă Română Agriș, în parteneriat cu Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*