FOTO VIDEO Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României îmbie vizitatorii cu oferte noi de destinații de pe mai multe continente și discounturi atractive pentru early booking

Târgul de Turism al României. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, desfășurată între 15 și 18 februarie, la Romexpo, își întâmpină vizitatorii cu o complexitate de oferte menite să satisfacă o diversitate largă de gusturi, dar și să împace orice buzunar. De altfel, evenimentul din această primăvară își propune să iasă în evidență pentru a sărbători, cum se cuvine, cea de-a 25-a ediție. Iar ideea că pot să își rezerve din timp vacanțe spectaculoase la prețuri competitive i-a scos din case pe bucureșteni.

„Față de anii anteriori, anul acesta, la ediția de primvără 2024, se înregistrează o creștere de 31% la rezervările pentru destinațiile exotice. În topul destinațiilor exotice căutate de vizitatori se află Bali, Maldive, Seychelles și Punta Cana. O vacanță în Bali, de exemplu, la Târgul de Turism, începe de la 800 de euro, în Maldive, de la 1.100 de euro, dar poate să ajungă la 70.000 de euro, pentru că cea mai scumpă vacanță de la ediția aceasta a Târgului de Turism este 70.000 de euro. Este o vacanță all-inclusive într-o vilă de șase stele, pe apă, cu toate cele necesare pentru transportul pe insulă, inclusiv elicopter”, a dezvăluit Oana Netbai, PR Romexpo.

De altfel, mai subliniază Oana Netbai, profilul ofertelor promovate la această ediție de primăvară a Târgului de Turism al României este determinat de algoritmul preferințelor turiștilor români. Agențiile de turism scot la vânzare destinații mai puțin cunoscute, dar totuși râvnite de clienți. Potrivit specialiștilor din turism, românii își doresc să ajungă acum și în Australia, Noua Zeelandă, Irlanda, nu mai aleg doar destinațiile clasice, obișnuite, precum Bulgaria, Grecia, Turcia.

În total, 170 de expozanți din 10 țări își promovează ofertele turistice la cel mai mare eveniment de turism al anului, din România. Iar pentru că românii adoră vacanțele peste hotare, peste 100 de standuri de sub cupola Romexpo aparțin străinilor. Iar fluxul de vizitatori nu dezamăgește. Potrivit Oanei Netbai, în doar în prima zi de târg, standurile de la Romexpo au fost vizitate de peste 5.000 de persoane.

„Este un flux mai mare decât ne așteptam, cel puțin în prima zi de târg nu aveam niciodată peste 5.000 de vizitatori, am rămas impresionați, pentru că, după cum observați, este plin pavilionul. Ne așteptăm să avem între 25.000 și 30.000 de vizitatori până la sfârșitul târgului”, a mai completat Oana Netbai, pentru GoNEXT.

Și antreprenorii români, promotori ai turismului autohton se bucură să constate gradul ridicat de interes al Românilor pentru a cheltui bani pe vacanțe și concedii care să le bucure sufletul, să le umple cufărul amintirilor sau care să le dezvolte orizontul cultural.

„Eu mă bucur că sunt clienți fideli ai târgului, indiferent că sunt operatori de turism sau chiar turiști. Am rămas surprins că cineva m-a abordat printre stranduri și mi-a zis că ne caută de patru ediții, că este vizitator fidel al târgului de turism și că de aici vrea să își cumpere vacanța. Există deci și clienți fideli, mulți s-au mutat și în online. Există și variante alternative pentru târgul de turism, offline, la agenții, fiecare își face își face promovarea cum crede. Mie mi se pare că este un loc de întâlnire foarte bun și că profesioniștii se întâlnesc aici, e un loc de socializare și networking foarte potrivit”, este de părere Adrian Voican, owner al agenției de turism Bibi Touring.

De altfel, crede Adrian Voican, turismul românesc, cel puțin pe partea de promovare, se află pe un trend ascendent, nu doar prin organizarea a două ediții bianuale, de câte patru zile, ale Târgului de Turism al României, dar și prin participarea la evenimente de profil și amploare similare din alte țări.

„Este un boost, este o energie nouă și sper să rezolvăm și celelalte blocaje care există în turismul românesc. Cred că sunt turiști, pentru că pentru ei facem turism, iar ei ne spun, mulți vor în România, ca să profite de voucherele de vacanță care au mai crescut puțin de la 1.450 de lei la 1.600 de lei. Merg în principal la mare, fiindcă așa e o cultură a cumpărării turismului în România, în perioadele acestea: ianuarie, februarie, martie, pentru rezervări și achiziții timpurii, reduceri mari. Am găsit și reduceri de 75% la un hotel de trei stele din Neptun, dar în general discounturile sunt de 25, 30, 35% , uneori chiar și deloc, dacă destinația este foarte cerută”, a mai completat Adrian Voican, pentru GoNEXT.

Și pentru a menționat o destinație de pe litoralul românesc, trebuie spus că, din nou, o absență notabilă a ediției de primăvară a Târgului de Turism al României este OMD Mamaia – Constanța. Litoralul românesc compensează însă prin prezența OMD Mangalia și a două standuri foarte discrete ale unor unități hoteliere din Mamaia. Incognito, printre vizitatorii standurilor de la Romexpo s-a strecurat, în vizită de documentare, și președintele OMD Mamaia – Constanța, George Măndilă. Acesta a explicat, pentru GoNEXT, decizia ca cele mai importante destinații de pe litoralul românesc să nu participe la acest eveniment:

„Avem foarte multe proiecte ambițioase, iar bugetul este ca un elastic, trebuie să tragem foarte tare de el. Ne dorim să fim prezenți la mai multe târguri internaționale, fiindcă baza de turiști din România, să zicem 90%, o putem considera asigurată, suntem deficitari pe piața internațională. Ne propunem ca, în luna martie, să fim prezenți la târgurile de la Berlin și de la Paris”.

OMD Mamaia – Constanța se străduiește să țină pasul cu evoluția tehnologică, mai spune George Măndilă, astfel încât, un procent semnificativ din bugetul organizației se duce către promovarea online a destinației turistice Mamaia – Constanța.

„Mai avem cheltuieli foarte, foarte mari cu concertele din stațiunea Mamaia. Dacă anul trecut am făcut 11 concerte, anul acesta ne-am propus 25 cel puțin. (…) De la 1 iunie începem cu spectacolele pentru copii, în Piațeta Perla, la scenă și nu vor fi puține, vor fi peste 20 de spectacole. Deci, săptămânal, copiii se vor distra cu numere de magie, cu teatru de păpuși, cu baloane, în fiecare weekend. Iar aceste lucruri costă”, atrage atenția Măndilă.

O concurență puternică pentru litoralul românesc vine din partea unor destinații deja cunoscute și agreate de turiștii români, din Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania, Portugalia, Tunisia și, așa cum a precizat pentru GoNEXT, Oana Netbai, PR Romexpo, ediția aceasta, vedetele târgului se doresc a fi destinațiile exotice de pe alte continente.

La o aruncătură de băț de România, la Albena, turiștii sunt întâmpinați cu oferte aproape de nerefuzat, atât pentru concedii, cât și pentru vacanța de Paști.

„Noi, la târg, venim întotdeauna cu oferte foarte avantajoase pentru toți turiștii noștri. Noi, la Albena, avem prețuri pentru toate portofelele. De fiecare dată când venim la târg dăm mici discounturi pentru unele dintre hoteluri, nu pentru toate, fiindcă la unele suntem deja în stop sales. La noi, piața românească merge foarte bine, avem un succes teribil pot să spun la români”, afirmă Dima Pusnava, director Romanian market al stațiunii Albena.

La litoralul bulgăresc și la Albena în special, turiștii români ajung atrași cu precădere de ideea unui concediu în tihnă, unde să se bucure de o plajă vastă, discretă, unde două șezlonguri și o umbrelă vin deja incluse în prețul cazării. Cât despre prețul cazării, acesta variază în funcție de nivelul de clasificare al resortului, dar și de perioada anului, mai ține să precizeze Dima Pusnava.

Când vine vorba despre vacanțe petrecute pe malul mării, în tihnă, pe plaje cu nisip fin și o mare de un albastru intens care așterne spuma imaculată a valurilor la picioarele turiștilor, insula grecească Ammouliani vine cu o ofertă extrem de atractivă, adresată deopotrivă cuplurilor aflate în căutarea unei destinații romantice de vacanță, precum și familiilor cu copii, care vor să aibă parte de liniște și peisaje relaxante.

Katerina Tsakni reprezintă asociația operatorilor din turism de pe insula Ammouliani și a vorbit, pentru GoNEXT, despre atracțiile cu care îi îmbie, anul acesta, pe turiștii români, să opteze pentru splendoarea Mediteranei:

„Ammouliani este o insulă foarte frumoasă, cu 24 de plaje superbe, mărginite de ape de un albastru intens, cu o limpezime de cristal, ceea ce face ca destinația să fie una extrem de optimă pentru relaxare. Insula de afla la 120 de kilometri de Thesalonic, în apropiere de Muntele Athos și dispune de 128 de unități de cazare de tip hotel și nu numai. Prețurile diferă și sunt pentru toate buzunarele. În medie, prețurile gravitează în jurul valorii de 70-100 de euro pe cameră, pe noapte, însă pot fi și mai mici sau mai mari, în funcție de gradul de confort și de serviciile pe care și le dorește fiecare”.

Nelipsite de la târgurile de turism organizate la București sunt resorturile all-inclusive din stațiunile turcești.

Aykut Altın este reprezentantul unui hotel ultra all-inclusive din regiunea Belek, din Turcia.

„Spice Hotel este o unitate de cazare de cinci stele, ultra all-inclusive, pe care o aducem în atenția turiștilor români, la acest târg de turism, în fiecare an. Anul acesta ne-am dorit să ne facem și mai cunoscuți și am venit aici pentru a lua contact cu potențialii oaspeți români și cu piața de profil din România. Cei care vor alege să ne viziteze trebuie să știe că Spice Hotel Spa este complet renovat, dispune de vile exclusiviste, de restaurante de calitate și de spații destinate tratamentelor spa, de care mulți români s-au bucurat până acum și sperăm că o vor face în continuare”, a declarat hotelierul turc.

Ümran Turhanoğulları este manager de vânzări la Susesi Luxury Resort, din Antalya și îi invită pe oaspeții români la târgul de turism pentru a descoperi ofertele, reducerile și avantajele pe care operatorii turci din turism le-au pregătit special pentru a răsplăti fidelitatea românilor, care aleg, an de an, să își petreacă vacanțele pe coasta Antalyei. Regiunea Belek și resorturile de acolo nu ar trebui să reprezinte doar destinații de vară, mai spune Ümran, ci pot constitui opțiuni pentru orice perioadă din an, având în vedere că resorturile precum Susesi rămân dechise în orice anotimp, oferind servicii de o calitate ireproșabilă.

Complet determinați să le ofere românilor cele mai potrivite și atractive oferte de vacanțe sunt, la ediția aceasta, cei de la Karpaten, care au amenajat cel mai amplu stand de până acum al unei agenții de turism.

„Dimensiunea standului reflectă practic interesul pe care turiștii îl au pentru acest eveniment, pentru ofertele pe care le lansăm în această perioadă, ei bucurându-se de reduceri și tarife early booking, cât și de reduceri specifice târgului. Observăm o orientare tot mai clară către destinațiile deja clasice, precum Turcia, Grecia, Egipt, dar una dintre destinațiile care au crescut cel mai mult în această perioadă este Spania. Vedem, de asemenea, alte destinații precum Cipru, Tunisia, care performează foarte bine și observăm un interes destul de ridicat și către destinațiile noi pe care le avem în ofertă, precum Algarve din Portugalia, Gerva din Tunisia sau chiar New York-ul”, dezvăluie Cristian Zaha, director comercial al Karpaten.  

Turiștii care ajung să stea de vorbă cu agenții Karpaten caută preponderent pachete turistice complete, în care să beneficieze, pe lângă serviciul de cazare și de cel de zbor și transfer. Românii caută să aibă incluse în pachetele de vacanță și excursii cu ghid, motiv pentru care, zilele acestea, la Romexpo, se vând foarte bine circuitele turistice atât în România, cât și în destinații mai îndepărtate sau mai inedite.

Un barometru al ediției de primăvară a Târgului de Turism al României îl oferă jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut românilor, dar nu numai, pentru documentarele inedite și pline de viață pe care le-a realizat din dorința de a promova cele mai spectaculoase nuanțe ale turismului și culturii românești.

„Sunt entuziasmat de ceea ce am apucat să văd aici, pentru că toți expozanții mă asaltează cu ofertele lor și spun că se bucură să mă vadă, ceea ce înseamnă că documentarul meu, Flavours of Romania, are succes și pot spune că a fost o adevărată plăcere pentru mine să călătoresc și să cunosc oamenii pe care i-am întâlnit pretutindeni, în încercarea mea de a promova fiecare regiune. Standurile prezente aici arată foarte bine, toată lumea este foarte proactivă și cred că este un moment bun pentru turismul românesc. Ministerul Turismului se implică destul de mult pentru promovare și abia aștept să colaborăm. Am derulat deja o campanie de BBC World care a generat un creșterea interesului turiștilor străini pentru România cu 200%. România ar trebuie să fie noua destinație de top a Europei”, crede jurnalistul britanic.

Charlie Ottley, care a vizitat fiecare regiune turistică și istorică din România pentru documentarele sale invită publicul la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, pentru a descoperi câte o fărâmă din specificul fiecărei regiuni, Dobrogea, Bucovina, Banat și așa mai departe, pentru a le afla farmecul și pentru a înțelege că România are și alte bijuterii naturale de valorificat, nu doar Transilvania cu peisajele și legendele sale.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*