Bătălia zmeielor sau Festivalul Internațional de Zmeie Timișoara

Toate zmeile se adună la Timișoara. FOTO Festivalul Internațional de Zmeie Timișoara/Timișoara Kites Festival

În perioada 28 mai – 2 iunie, are loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Zmeie Timişoara.

Acest eveniment propune publicului larg un concept cultural inedit, ce îmbină arta şi literatura cu designul şi înălţarea zmeielor. Invitatul de onoare al acestei ediţii a festivalului este scriitorul rus Mihail Șișkin.
Vor participa invitaţi din SUA, Germania, Marea Britanie, Austria, Elveţia și China, ce vor înălţa pe cerul Timişoarei, în zilele de 1 și 2 iunie, propriile creaţii, zmeul devenind astfel o punte de legătură între diferite culturi şi mentalităţi.

Printre participanți se numără Wolfgang Schimmelpfennig (Germania), autorul mai multor cărți dedicate construcției și înălțării zmeielor, Scott Skinner (SUA), Steve Brockett și Malcolm Goodman(UK), Iqbal Husain (Elvetia).

Primele trei zile ale festivalului sunt dedicate atelierelor de confecţionare a zmeielor, și se va desfășura în şcolile din Timişoara, în ateliere coordonate de Godfrey Gamble şi Iqbal Husain.

În 31 mai de la ora 17:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest, are loc dialogul dintre celebrul scriitor rus, Mihail Šiškin şi jurnalistul Cristian Pătrăşconiu. Traducerea din şi în limba rusă va fi asigurată de doamna Antoaneta Olteanu.

În aceeaşi zi, de la ora 19:00, în holul Universităţii de Vest din Timişoara, va avea loc vernisajul expoziţiei Timişoara Art Kites. Peste 50 de artişti plastici din România, Ungaria şi Japonia îşi vor expune zmeiele de artă special realizate pentru acest eveniment.

Evenimentul continua în 1 și 2 iunie, la Aerodromul Aviaţiei Utilitare din Timişoara, Calea Torontalului Km 3, cu demonstraţii de zmeie înălţate de invitaţii internaţionali ai festivalului.

Participanţii pot alege între atelierele de scriere şi lectură creativă coordonate de scriitorii Lia Faur şi Şerban Axinte, precum şi cele de pictură, confecţionare şi înălţare de zmeie coordonate de Jeanette and Malcolm Goodman.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Skyline şi Fundaţia Herczeg.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*