Mânăstirea Brâncoveni din Olt este o măsură a timpului. Este o construcție atât de greu încercată de istorie, încât te miri că mai e în picioare și că funcționează. A împlinit jumătate de mileniu și nici timpul, nici istoria n-au cruțat-o câtuși de puțin, în fiecare secol pregătindu-i distrugerea și din fiecare renăscând și revenind, ca o minune cu 7 vieți.
Comuna Brâncoveni din Olt este atestată documentar încă din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), însă boierii din familia Brâncovenilor au fost cei care și-au construit aici un loc pentru refugiu.
Au început cu o bisericuță din lemn, ridicată de străbunica domnitorului Matei Basarab. Domnitorul Constantin Brâncoveanu și-a petrecut aici copilăria și adolescența. În războiul turco-austriac din 1716, mânăstirea a fost arsă, iar după un mare cutremur, pagubele au fost iarăși semnificative. Au urmat 6 ani în care a fost tranformată în cazarmă austriacă, după care a venit marele cutremur din anul 1837. Seismul a dărâmat biserica astfel încât a fost nevoie din nou de reclădirea ei cinci ani mai târziu. Greul abia acum urma să vină: vremuri vitrege și stări de ruină.
Secularizarea averilor mânăstireșți, decisă de Alexandru Ioan Cuza, a transformat Mânăstirea Brâncoveni într-un modest așezământ monahal. Toți au plecat care încotro până când au mai rămas doar patru oameni. Au rezistat într-un trai chinuit până când a murit și celebrul Popa Radu Șapcă, membru al Guvernului provizoriu de la Islaz din anul Revoluției pașoptiste. L-au îngropat în pridvorul bisericii și apoi au plecat definitiv și ultimii supraviețuitori. Nimeni nu știe unde și ce s-a întâmplat cu ei. După câteva secole în care și-au strigat din când în când durerea, clopotele de la Mânăstirea Brâncoveni au amuțit.
A venit comunismul, iar în 1959 Gheorghiu Dej a desființat lăcașul de cult mutând în clădirile istorice un azil de bătrâni. Izvorul tămăduitor a fost mutat și el din fața bisericii în afara ei (așa cum se vede și astăzi), iar mai apoi, vreme de aproape 20 de ani, locul a rămas părăsit. Abia după 1980 au fost aduse aici câteva măicuțe și au început reparațiile.
Maica Evdochia Niculae este ghidul mănăstirii și ne poartă cu o voce caldă prin poveștile istoriei, între aceste ziduri.
“În biserică sunt înmormântați părinții, bunicul și frații Sfântului Constantin Brâncoveanu. Paraclisul-bolniţă păstrează pictura originală realizată de meșterii din Școala de la Hurezi. În biserica mare avem și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este copie după icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dălhăuţi, la rândul său copie după icoană Povăţuitoarea, pictată chiar de Sfântul apostol și evanghelist, Luca. Icoana de la Dălhăuţi a fost tăiată de turci pe față cu toporul și a țâșnit sânge din ea, din icoană”, spune maica Evdochia.
La mânăstirea Brâncoveni sunt înmormântați Papa Brâncoveanu, tatăl Sfântului Constantin Brâncoveanu, mama și bunica lui, iar în pridvor este înmormântată jupânița Celea. În muzeul mânăstirii se păstrează pietrele funerare ale lui Ghica Vodă, Barbu Văcărescu și ale postelnicului Dumitrescu. E ușor să le identificați mormintele: uitați-vă după stema specifică a Brâncovenilor – acvila bicefală, sau vulturul cu două capete și n-aveți cum să le ratați.
De la un domnitor care s-a sacrificat pentru credință la luxul unui dictator
Este atâta istorie și atâta suferință apăsătoare între acele ziduri, încât atunci când am ieșit din curte, am răsuflat cumva ușurați. Le-am invidiat într-un fel pe măicuțele de aici pentru că stau în mijlocul naturii, departe de “lumea dezlănțuită”. Ghidul de turism Florin Arjocu spune că o evadare în natură e binevenită tot timpul: îți încarcă bateriile și te face să vezi dintr-o altă perspectivă toată agitația de zi cu zi la care iei parte.
“Eu prefer întotdeauna să combin tipurile diferite de atracții turistice: după ce-am văzut o cetate antică, am mers la un meșter olar de neolitic, poate am fost și la cojocari în același sat – Vădastra, poate ne-am și plimbat un pic pe Dunăre, vrem să vedem poate și o biserică, o mânăstire veche cum e cazul de-acum la Brâncoveni (familia Brâncoveanu cu părinții, cu bunicul sunt aici), îl mai avem și pe Popa Șapcă – facem legătura și cu istoria noastră – iar până aici mai putem opri într-un loc cu o istorie mai recentă de pe vremea lui Ceaușescu.
Nicolae Ceaușescu știm că avea case de vânătoare în cam toată țara – ei bine, avea și pe acest drum, lângă Olt, exact la Reşca. E bine întreținută, se poate și închiria, se poate face un pachet divers așa cum eu deseori prefer să se întâmple”, spune Florin Arjocu.
Oltenii cunosc “edificiul dictatorului” sub denumirea de Cabana Bulvanu (“casă ţărănească” bine întreținută și curată) din pădurea Reşca, judeţul Olt. Localnicii spun că Nicolae Ceauşescu venea şi de şase ori pe an la vânătoare şi rămânea şi noaptea, lucru puţin obişnuit pentru el.
Dormitoarele “tovarăşilor” au rămas aproape intacte, iar Direcţia Silvică administrează locul. Cabana centrală, unde sunt situate cele două dormitoare ale tovarăşilor are patru camere duble cu o baie la două camere, şi un living generos. Decorurile au fost conservate în cea mai mare parte, aducându-se de-a lungul ultimilor 27 ani mici îmbunătăţiri la nivelul băilor şi retratându-se lemnul. În afară de clădirea centrală, care are şi bucătărie proprie, în complex mai există încă patru garsoniere, dotate cu baie proprie.
Nivelul de confort e de genul “pensiune”. Foişorul din curte păstrează şi astăzi masa folosită de suita dictatorului la ceremonialul de după vânătoare când se pregătea vânatul, complexul are şi o sală de conferinţe (vechea sală de şedinţe din acele vremuri) de 40 locuri. Există chiar şi o piscină lângă cabană, nefolosită din anii ’90.
“Ceea ce vedeți aici face parte din istoria noastră. Nu-ți cunoști istoria – ești ca un copil orfan. Foarte puțină lume din generația tânără n-are habar despre ce s-a întâmplat înainte de 1989. Ceea ce vedem noi aici este doar una din casele de vânătoare ale cuplului Ceaușescu, care, de altfel, a avut mai multe în România, dar prea puțin se știe despre ele; nici cele de la Vâlcea, nici de la Govora, nici de la Olănești, nici cele de la Predeal nu sunt promovate îndeajuns.
Suntem în județul Olt, care a fost județul de reședință al cuplului dictatorial, este bine de știut că în această casă de vânătoare – unde el venea cu mare plăcere pentru că era pe meleagurile natale – a venit foarte foarte des”, spune cu însuflețirea unui localnic, Gabriel Stancu de la Asociația “Teatralis”.
Despre vizitele lui Nicolae Ceauşescu la Reşca circulă nenumărate legende. Sătenii spun că atunci când era cazat la cabană locomotivele nu-şi foloseau sirenele la oprirea în halta Romula, ca să nu-l deranjeze. Iar sătenii îşi tăiau cocoşii în preajma vizitei dictatorului, ca nu cumva să-l trezească la ore nepotrivite.
Pentru partidele de vânătoare de la Reşca a venit și Ion Ţiriac – vânător recunoscut, dar şi fostul prim-ministru Adrian Năstase, şi el vânător la fel de celebru. În cabana de la Reşcă ar fi înnoptat şi prinţul Sturza, dar şi Petre Roman.
“Fondul de vânătoare este bun, din păcate însă nu este promovat. Ca orice alt obiectiv – nu neapărat din județul Olt… Mi-aduc aminte că am fost invitat o dată la o casă de vânătoare a lui Ceaușescu de la Siriu – absolut senzațional! Eu unul aș face un circuit cu casele de vânătoare și aș pune în valoare tot ce-a fost pe vremea aceea – vremea comunismului, bun pentru noi. Ar fi bun pentru turism! Ia gândiți-vă ce turism s-ar face aici și ce s-ar putea face cu un management bun și cu o promovare adecvată !”, adaugă Gabriel Stancu de la Asociația “Teatralis”.
Cabana de vânătoare a lui Ceauşescu poate fi închiriată la preţ de chilipir. Pentru tot complexul, cu bucătărie, sală de mese, de conferinţe şi foişor Direcția Silvică cere 1200 de lei pe noapte.
Be the first to comment