Nava de pasageri Viking Rinda a revenit în portul Constanța
Nava fluvială de pasageri Viking Rinda revine în portul Constanța cu o nouă serie de turiști. Cei 182 de pasageri sosiți, azi, la Constanța sunt din Statele Unite ale Americii, Australia și Noua Zeelandă.
Croaziera lor începută la Viena se încheie la Constanța, după ce au vizitat orașe dunărene din șapte țări: Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România.
Nava Viking Rinda va pleca luni, 28 aprilie, din portul Constanța, spre Viena.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tragedia a fost înregistrată la puțin timp după ora 12.00, în Munții Vrancei, în zona Cheile Tișiței. Aici se aflau două grupuri de turiști, însoțiți de salvamontiști, toții fiind luați prin surprindere pentru că în …
Compania Direct Aeroport, cea care asigură transportul pasagerilor de la Constanța sau Brașov la Aeroportul Otopeni sau și Constanța – aerportul Mihail Kogălniceanu vine cu o promoție specială pentru călători. În luna octombrie 2018 ai …
Planetariul din Constanța pregătește un program special în luna martie. Cei interesați au la dispoziție câte două sau trei spectacole pe zi. Iată programul complet: 1 martie 3 spectacole: 11.45, 13.00 și 14.15 2-5 martie …
Be the first to comment