Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bali, Republica Indonezia că zona de restricţie în jurul vulcanului situat pe muntele Agung a fost redusă la 4 km, iar gradul de alertă a fost coborât la III (standby).
Autorităţile indoneziene menţionează că vulcanul este încă în stare activă şi că există în continuare posibilitatea unei erupţii. Aeroportul internaţional Ngurah Rai din Denpasar/Bali este deschis, iar activităţile se desfăşoară normal. În cazul unei erupţii puternice şi în funcţie de direcţia norului de cenuşă, este posibilă închiderea din nou a aeroportului Ngurah Rai, iar persoanele aflate în insula Bali să întâmpine dificultăţi la plecarea spre alte destinaţii.
Cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze în Bali sunt sfătuiţi să încheie asigurări de călătorie şi medicale cuprinzătoare şi să fie familiarizaţi cu clauzele şi acoperirea riscurilor prevăzute în contractele de asigurare.
Cetăţenii români sunt rugaţi să se informeze în permanenţă de la autorităţile indoneziene (Ministerul Energiei şi Resurselor Minerale – Agenţia pentru Vulcanologie – CVGHM) accesând site-urile https://magma.vsi.esdm.go.id/vona/ şi https://www.ivhhn.org.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Jakarta: +62213154362, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice al României în Republica Indonezia: +628111096283.
Be the first to comment