Ediția cu sumarul 6 a festivalului Rockstadt Extreme Fest are loc în perioada 2-5 august, de joi până duminică și își propune să fie și cea mai grandioasă de până acum.
Timp de 4 zile, zeci de formații internaționale vor concerta pe Terenul de Biatlon de la baza cetății Râșnov în cadrul celui mai iubit și apreciat festival de muzica extremă din România.
Organizatorii promit că pentru ediția din 2018 vom avea un festival cu adevarat grandios, lucru posibil doar mulțumită susținerii venite din partea publicului în toți cei patru ani precedenți.
Festivalul va menține aceeași direcție de a oferi publicului un line-up cât mai variat, cu trupe în premiera pentru România, showuri concept cât și concerte exclusive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat timpul permis în zonele de luat rămas-bun din aeroporturile în care obișnuiesc să călătorească românii cu ocazia zilei îndrăgostiților. Locațiile de parcare pe termen scurt …
Stațiunea Venus va găzdui săptămâna aceasta o nouă reuniune a Asociației Aeroporturilor din România. La evenimentul dedicat evoluției circulației aeriene din România, organizat anual de AAR, participă, în perioada 22 – 26 august, toți directorii …
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” din Tulcea, invită publicul iubitor de istorie și arheologie dobrogeană la …
Be the first to comment