VIDEO Bătălia zmeielor pe Marea Neagră, în nordul stațiunii Mamaia

Zeci de zmeie în nordul stațiunii Mamaia, pe mare. FOTO GOnext.ro
Zeci de zmeie în nordul stațiunii Mamaia, pe mare. FOTO GOnext.ro

Zeci de pasionați ai sporturilor extreme s-au întrecut pe Marea Neagră, în nordul stațiunii Mamaia. Este vorba de un concurs de kite, care este este un sport de apă de suprafață combină aspecte ale wakeboarding, windsurfing, navigare, zborul cu parapanta, și gimnastică

Cerul stațiunii Mamaia s-a transformat astăzi într un adevărat curcubeu de culori. Zeci de surferi au participat la singură competiție de acest gen dedicată profesioniștilor, iubitori de sporturi extreme și dependenți de adrenalină pe care ți-o oferă acestea. Chiar dacă la început vântul nu i-a ajutat pe concurenți, ulterior a suflat destul de puternic încât să îi poarte peste valuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*