Primăria Mangalia a obținut finanțare cu fonduri UE pentru modernizarea stațiunii Saturn

Stațiunea Saturn va primi fonduri europene

La sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, din Brăila, a fost semnat de către reprezentanții administrației publice locale din Mangalia, contractul de finanțare pentru proiectul “Dezvoltare Turistică în Staţiunea Saturn”.

Investiția este realizată prin Programul Operaţional 2014 – 2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului; Prioritatea de investiţii 7.1. Conform documentației tehnice, proiectul vizează reabilitarea trotuarelor şi asfaltarea drumurilor, precum și amplasarea de mobilier urban și amenajarea spaţiilor verzi.

Totodată, se va lucra la reţeaua de iluminat public, va fi amenajat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Lavrion cu Corneliu Coposu şi Henny Ignatie, ceea ce va conduce la fluidizarea traficului rutier, la intrarea în staţiunea Saturn, dinspre şi înspre DN 39. De asemenea, pe strada Greenport la intersecţia cu strada Henny Ignatie se va amenaja un sens giratoriu unde vor fi montate monitoare LED, pe care vor rula informaţii despre evenimentele care se desfăşoară în staţiuni, temperatura aerului, temperatura apei mării etc. De asemenea, se vor monta totemuri şi monitoare LED la toate intrările în staţiune pentru o mai bună vizibilitate, dar şi pentru a veni în sprijinul turiştilor. Spaţiul verde va fi reamenajat cu jardiniere, iar în proximitatea acestora va fi montat mobilier urban pentru o mai bună încadrare în spaţiul peisagistic din staţiune. Potrivit memoriului tehnic, se vor amenaja locuri de parcare pe cele patru străzi supuse reabilitării: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu. Toate cablurile de pe stâlpi vor fi introduse în tubulatură subterană, va fi refăcut integral sistemul de iluminat public şi va fi înfiinţată o staţie taxi, pe strada Corneliu Coposu. Vor fi amenajate alte parcări, dar şi piste de biciclete pe străzile Gala Galaction – Lavrion – Henny Ignatie.

”Acest proiect este o mare realizare pentru noi și comunitatea din Mangalia, dar și pentru turiștii care vor vizita stațiunile din sudul litoralului. Lucrările în teren vor începe cel mai târziu ]n primăvara anului viitor, după procedurile legale de licitație pentru contractarea lucrărilor. Investițiile în infrastructură sunt o prioritate pentru noi, de aceea, lucrăm la proiecte de dezvoltare a tuturor stațiunilor aferente Mangaliei, pe care să le punem în valoare prin investiții sustenabile pe termen mediu și lung”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Era și cazul, dar nu cred până în văd, pe faleză găsești coșuri de gunoi dar, un stațiune nu, mergi la terasa îți cumperi ceva de mâncare și nu ai unde arunca gunoiul, e dezolant într-un loc unde circulă multi oameni, copii, spatii verzi neîngrijite, iarba și flori uscate, nu e posibil așa ceva, dar prețuri maaaari atât la cazare cât și la terase și mizeria la ea acasă, personal necalificat și needucat privind relația cu turiștii, îți trântesc o vorbă de zici merci că nu ți-a dat și o palmă.Chelneri, vânzători, cameriste epuizate de munca, puși să facă de toate, universal valabili, e dezolant ce se întâmplă în turismul de pe litoralul romanesc.Si se mai mira de ce nu vin turiștii, la așa servicii mai bine lipsa,mai gândesc dacă revin anul următor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*