FOTO Clujul, promovat într-un mod inedit la Târgul Internațional de Turism al României

Standul județului Cluj s-a regăsit în pavilionul B1 al complexului expozițional, segment dedicat exclusiv autorităților publice centrale și locale din România

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, respectiv a Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a participat în perioada 22-25 februarie 2018 la cea de-a 39-a ediție a Târgului Internațional de Turism al României, eveniment desfășurat la Romexpo, în București.

„Ceea ce ne dorim este ca prin participarea cu succes la astfel de manifestări de promovare să atragem cât mai mulți turiști în județul Cluj și, mai ales, să-i convingem că au toate motivele pentru a zăbovi la Cluj, astfel încât să ia contact cu cât mai multe dintre atracțiile județului. În plus, așa după cum am mai afirmat, avem convingerea că turismul intern din România este o resursă încă insuficient exploatată” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Standul județului Cluj s-a regăsit în pavilionul B1 al complexului expozițional, segment dedicat exclusiv autorităților publice centrale și locale din România și nu numai. Promovată prin intermediul unei game variate de materiale turistice cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, religios, de agrement, de weekend și sejur, oferta turistică a județului a generat un interes deosebit atât în rândul vizitatorilor cât și al reprezentanților agențiilor de turism sau ai tour-operatorilor.

O atracție vizuală și auditivă deosebită care a captat atenția celor prezenți a reprezentat-o prezența în cadrul standului a Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj care, împreună cu cei patru soliști vocali reprezentativi pentru subzonele etnografice ale județului Cluj – Mariana Morcan, Irina Someșan, Radu Lazăr și Raul Oltean, au prezentat momente artistice variate ca repertoriu, pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului.

Nu în ultimul rând, un punct deosebit de atracție al standului Județului Cluj l-a reprezentat prezența a patru meșteri populari clujeni care au prezentat vizitatorilor costume populare din Câmpia Transilvaniei, arta cusutului cu mărgele și podoabe cu mărgele din zona Viștea, șerpare, curele din piele și cojoace brodate. Alături de aceștia, o prezență inedită a fost și cea a Ieromonahului Siluan Timbuș de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula care, cu binecuvântarea IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a realizat un mini atelier interactiv de iconografie pe sticlă în cadrul căruia a exemplificat, în mod practic, tehnica de realizare a icoanelor pe sticlă conform tradiției școlii iconografice de la Nicula.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*