Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj, în colaborare cu Asociația Salvamont Vlădeasa, invită iubitorii sporturilor de iarnă sâmbătă, 16 februarie la Răchițele, la Cupa Vlădeasa 2019.
În cadrul acestei ediții au loc două probe, respectiv schi alpinism și schi de tură.
Concurenții sunt înscriși la start pe 12 categorii de vârstă, feminin și masculin, după cum urmează:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Redeschiderea granițelor pentru turiști și relaxarea măsurilor de călătorie în mai multe țări presupun, totodată, riscuri specifice la care pot fi expuși turiștii, precum intervenții medicale, anularea călătoriilor, pierderea bagajelor sau a documentelor și multe …
Primul Festival Gastro Lanka va fi organizat pe 2 septembrie, pe Vârful Dămieni din Valea Nirajului, au anunțat organizatorii în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc joi, 12 ianuarie, în Castelul Haller din …
În urma analizei de piaţă efectuate şi totodată pentru a veni în sprijinul cererilor tot mai numeroase în privinţa suplimentării cu o nouă frecvenţă pe această rută, TAROM a decis introducerea celei de-a şasea frecvenţe …
Be the first to comment