Sărbătoarea Scrumbiei de Dunăre la Sfântu Gheorghe, un eveniment privat cu experiențe inedite

Scrumbie gătită

Pasionații de mâncăruri pe bază de pește, dar în special al scrumbiei, sunt așteptați la Sărbătoarea Scrumbiei de Dunăre de la Sfântu Gheorghe. Organizatorii anunță trei zile de experiențe inedite, cu excursii, degustări și o seara folclorică.

Încă din prima zi, programul este unul încărcat. Participanții la eveniment se întâlnesc în jurul orei 11.30 la Murighiol, în parcarea benzinăriei Star 2000 cu organizatorul, de unde vor fi transferați la Sfântu Gheorghe.

După cazarea la o pensiune de 3 margarete, la ora 14.00 urmează prânzul, felurile de mâncare fiind gătite din pește, scrumbia fiind pe primul loc.

După prânz, însoțiți de un ghid, toți participanții vor face o excursie la gură de vărsare a Dunării în mare, unde vor avea posibilitatea de a explora puțin plajă sălbatică de la Sfântu Gheorghe, cu povești despre geneza Deltei, formarea litoralului și istoria mării.

Seara, la ora 19.30 se servește cina – malasolka de scrumbie, dar înainte de asta se va face o degustare de caviar însoțită de o surpriză din partea organizatorului, iar după cină, corul din localitate, “Ciornee More” va încânta participanții cu cântece ucrainene.

A două zi, imediat după micul dejun se pleacă într-o excursie specială, la pădurea Caraorman și lacurile din jurul localității Sfântu Gheorghe, pădure subtropicala nordică, cu liane, stejari seculari și dune de nisip și vor putea fi văzuți și caii sălbatici. Prânzul este unul tradițional, tot din pește și servit la localnici, de la care vor afla și despre legendele cazacilor.

La întoarcerea la pensiune, după odihnă, seara va începe cu o degustare de vinuri dobrogene, urmată de un grătar de scrumbie.

În ultima zi, după micul dejun, participanții la eveniment fac un tur de localitate, iar cu această ocazie vor afla despre istoria localității cât și despre tradițiile și obiceiurile localnicilor. Alte povești vor fi spuse în excursia de după, în zona insulei Sacalin. La întoarcere urmează prânzul cu preparate de scrumbie, iar la ora 15.30 se pleacă spre Murighiol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*