În acest sfârșit de săptămână a avut loc, la Therme Tuhelj, în Croația, decernarea premiilor ESPA, Innovative Spa Awards 2019.
ESPA (European Spas Asociation) este un organizatie non profit înființată în 1995, al cărei scop este suținerea industriei SPA din Europa, certificare a calității, precum și consultanță legislativă pentru statele membre. Fiecare stat membru are un reprezentat în bord-ul de conducere. România este reprezentată în board-ul ESPA de către Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR).
Premiile ESPA au fost decernate vineri, 9 mai, în cadrul Galei Innovative Spa Awards, Hotel Well, în Croația, iar la eveniment au fost invitați reprezentați ai celor 21 de state membre, lideri în industria de SPA, balneo și sănătate, precum și specialiști din SUA și China.
România a fost reprezentată în concurs de Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane cu proiectul inaugurat la sfârșitul anului 2018 – Herculum Spa, care a obținut premiul la categoria Innovative Spa Concept.
Afrodita Resort & Spa este parte din grupul Bacolux Hotels, care însumează 1000 de locuri de cazare în Herculane, Craiova și Bușteni, cu o tradiție de 25 de ani în industria ospitalității din România, având capital 100% românesc.
Proiectul a fost demarat în urmă cu trei ani, când s-a început segmentul de prospectare și forare al unui izvor de apă termo – sulfuroasă, cea mai mare investiție de acest tip din ultimele două decenii pentru Băile Herculane, ce astăzi alimentează direct din izvor bazinele din Herculum Spa.
Ulterior, consultantul SPA Bacolux Hotels, Maria Rendeș, a oferit proiectului unicitatea conceptului prin folosirea resurselor naturale specifice zonei în tratamentele și procedurile spa, într-o formă exclusiv destinată acestei locații.
„Pentru mine, proiectul de la Afrodita Resort & Spa a fost unul provocator și interesant chiar de la început, acest premiu venind după un an de colaborare. Herculane este o locație atât de încărcată de istorie de spa, cu resurse naturale cu o valoare recunoscută de milenii, încât nu poți să nu te simți copleșit de responsabilitatea de a reînvia toate aceste comori.
Ceea ce am propus prin Conceptul Herculum a fost să transpunem aceste valori la cerințele de azi, iar mesajul „We own a heritage and master your wellness for present” s-a dovedit imbatabil și ne-a adus aprecierea unui juriu prestigios de experți spa internaționali.A vorbi răspicat despre resursele românești de ape vindecătoare, într-un spa modern, a venit firesc, și trebuie, cred eu, să fie un model de urmat pentru toate stațiunile noastre balneare. Nu punem în umbră metodele balneare tradiționale, dar în paralel, folosindu-ne de aceleași valori și rezerve, răspundem și altfel nevoilor omului modern de revigorare, de relaxare, și tot mai conștient că momentele pe care și le oferă pentru atingerea stării de bine sunt pentru o sănătate optimă. Simplu spus, resursele naturale de cură sunt pentru toată lumea și nu doar pentru aceia care au atins stadiul unei boli. Dacă această idee nu este neapărat o noutate, pentru că această competiție a fost despre inovație, cred că felul în care am adaptat-o în toate micile detalii a contat la capitolul originalitate, iar în afara aspectelor de unicitate a trebuit să demonstrăm impactul și beneficiile derivate din acest concept, și, nu în ultimul rând, sustenabilitatea.
Sunt deosebit de bucuroasă de aceasta recunoaștere, nu consider ca e puțin lucru, și sunt fericită că am putut să susțin inițiativa lăudabilă a investitorilor care prin tot ce fac urmăresc ridicarea stațiunii Băile Herculane la faima de altadată”, subliniază Maria Rendeș, Consultant Spa Bacolux Hotels.
Segmentul de concept al spațiilor a fost realizat de echipa de tineri arhitecți condusă de Rober Tuzson.
”Punctul central de la care am pornit acest proiect a fost acela de a aduce istoria în prezent. Spa-urile există din cele mai vechi timpuri, iar noi am incercat să aducem o parte din natură în interiorul întregului Spa. Natura a fost cea mai bună sursă de inspirație, încât o să regăsiți cu precădere lemnul și piatra, precum și multe alte elemente care împreună conferă un concept de design interior unic în România. Totul este gândit până în cel mai mic detaliu, iar unul dintre punctele de interes este panoul de mari dimensiuni care te întâmpină încă de la recepție, unde se regăsește toată flora specifică zonei Băile Herculane. Pe lângă acesta, un aer primitor și relaxant îl conferă zona de șemineu, unde te poți destinde într-o ambianță care îți aduce aminte că ești într-o zonă muntoasă. Am ținut să arătăm frumusețea și specificul Băilor Herculane și să le scoatem în evidență în cele mai inedite moduri cu putință”, declară Robert Tuzson, Senior Interior Designer.
Printre categoriile acestei competiții de excelență și inovație se numără: cercetare științifică, educație sau produse inovatoare. Pentru categoria ”Innovative Spa Concept” au fost nominalizate 11 țări. Criteriile pe care juriul european le-a analizat pentru a desemna câștigătorul au fost, printre altele, originalitatea, impactul beneficiilor inovației și sustenabilitatea.
La gala din Croația au fost prezenți, din partea României, Ioana Marian, Secretarul General al OPTBR precum și reprezentații companiei Bacolux Hotels ce deține Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane.
”Emoțiile au fost mari pentru echipa României. Juriul este format din specialiști europeni foarte bine pregătiți iar proiectele aflate în concurs au fost toate la un nivel foarte înalt. Nu a fost o competiție ușoară, însă ne bucurăm că am putut obține acest premiu pentru industria din România și că am putut să dovedim că Herculane se află la în topul european la capitolul inovație. Este una dintre țintele pe care le-am setat încă de la început și ne bucurăm că stațiunea este în cursul de dezvoltare pe care ni-l dorim cu toții. Pentru realizarea acestor merite întreaga echipă a lucrat intens în ultimii ani și este un sentiment minunat să vezi că munca atâtor oameni implicați dă roade”, spune Florin Băzăvan, Director General Bacolux Hotels.
Premiul obținut săptămâna trecută setează o direcție bună pentru industria spa și balneo din România. Anume, folosirea resurselor naturale spectaculoase ale stațiunilor noastre balneare într-o rețetă unică, specifică fiecărei zone. Un produs pentru sănătate și relaxare care nu poate să fie găsit decât în locațiile românești, rețete unice vindecătoare, o împletire a naturii cu istoria și legendele locurilor.
Be the first to comment