Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă a precizat că se menține un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5), pe fondul temperaturilor ridicate și intensificării vântului.
Regiunile cu risc sunt:
- Peninsula Attica;
- Insula Evia;
- Insula Skyros;
- Korinthia;
- Lakonia;
- Argolida;
- Insula Chios;
- Insula Samos;
- Insula Ikaria;
- Insulele Ciclade;
- Insula Creta.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm, euwww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs ) care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Be the first to comment