Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că Institutul pentru Mare și Atmosferă (IPMA) a instituit, pentru perioada 21 iulie 2019 (orele 10:00) – 23 iulie 2019 (orele 21:00), cod galben de temperaturi ridicate pentru districtele Bragança, Évora, Vila Real, Beja, Castelo Branco și Portalegre, cu maxime care pot ajunge la 40 grade Celsius, existând posibilitatea de propagare a incendiilor de vegetație.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona:+351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiihttp://www.mae.ro/app_csnd redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351927411628.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.ipma.pt/pt/index.html, http://lisabona.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Republica Portugheză, www.facebook.com/Ambasada_Lisabona şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
Be the first to comment