Competiție de alergare montană pe potecile Parcului Național Retezat. Atât în programul Circuitului Carpaților cât și în comunitatea alergătorilor montani, primul sfârșit de săptămână din august, 2 – 4 august este dedicat Retezatului.
Cinci vârfuri, ca nişte bastioane inexpugnabile: Retezat, Bucura 1, Peleaga, Păpuşa, Custura; lacuri răcoroase, de un albastru al cerului de iarnă, peisaje cum doar în Retezat găseşti şi multă prietenie… este o cursă ce ar trebui să fie în palmaresul oricărui om care se numeşte pe sine: alergător montan.
Totul începe în staţiunea Râușor, cu o mică urcare de 1000m în care alergătorii au de traversat păşuni, păduri de molid şi jnepeni, pentru ca în porţiunea finală să treacă pe lespezile de piatră care alcătuiesc cărarea spre vârful Retezat. De aici în salturi prin Şaua de Iarnă şi Poarta Bucurei, se ajunge la Tăul Porţii şi Lacul Bucura, după care sunt luate cu asalt meterezele vârfurilor Peleaga, Păpuşa şi Custura. Se trece apoi prin Poiana Pelegii, iar ziua se încheia la Râuşor.
Be the first to comment