Peste 13.000 de români nu și-au cerut daunele de până la 600 de euro de la companiile aeriene care le-au stricat vacanțele

Turiști în Aeroportul Internațional Pulkovo - Sankt Petersburg. FOTO Cătălin SCHIPOR

Aproape jumătate dintre pasagerii afectați de întârzierea zborurilor în vara anului trecut au primit compensații de până la 600 de euro de la companiile aeriene. Cei mai mulți sunt din București

Mai mult de 13.000 de pasageri români afectați vara trecută de întârzierea zborurilor lor, anulări sau refuz la îmbarcare, eligibili pentru a primi compensații de până la 600 de euro, nu au depus cerere pentru a-și primi banii. Legislația europeană le dă însă dreptul să depună cerere timp de trei ani de la incident. Cei mai mulți dintre ei au avut zboruri cu plecare din București, însă mulți pasageri au întâmpinat probleme și la Cluj-Napoca și Iași. La polul opus, sunt pasagerii care au decolat din Suceava, Satu Mare și Craiova.

Alți 10.000 de pasageri români au cerut compensații, potrivit Directivei Europene 261/2004 și au primit banii.

Aeroport Pasageri eligibili Pasageri care au obținut compensații Pasagerii care nu au cerut compensații
Sibiu 870 380 490
Oradea 600 260 340
Timișoara 940 410 530
Cluj-Napoca 2,800 1.220 1.580
Craiova 240 100 130
București 16.350 7.120 9.230
Suceava 70 30 40
Satu Mare 150 60 90
Iași 1,100 480 620

AirHelp a analizat câți pasageri au fost afectați în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2018 de zboruri întârziate, anulate sau refuz la îmbarcare și sunt astfel eligibili pentru a obține compensația de până la 600 de euro, potrivit Directivei Europene 261/2004. Un sondaj efectuat de YouGov în numele Airhelp, cea mai mare organizație din lume specializată în drepturile pasagerilor aerieni, arată că 66% dintre călătorii care se confruntă cu o întrerupere a zborului depun o cerere de despăgubire. Dintre aceștia, 66% afirmă că au primit compensația.

„Eligibilitatea fiecărui pasager se verifică într-un timp foarte scurt, pe site-ul nostru. E nevoie însă ca pasagerul să păstreze boarding pass-ul și alte documente de călătorie și să ne comunice corect datele. Dosarul lui pentru obținerea despăgubirilor trebuie să fie, astfel, complet”, declară Marta Koziarz, expert Airhelp în drepturile pasagerilor.

Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste 13 milioane de pasageri din peste 35 de țări. În 2019, câteva companii aeriene, printre care British Airways și Easyjet, au implementat o clauză extrem de incorectă și ostilă pasagerilor prin condițiile pe care le impunea. Clauza a fost în prima fază utilizată de Ryanair și ulterior copiată de alte companii aeriene. Controversata clauză obligă pasagerul ca în cazul unei întârzieri, pentru a primii compensații, acesta trebuie să contacteze el însuși compania aeriană, nu prin intermediul terților. Abia după ce a făcut acest lucru și nu a primit compensații, pasagerului îi este permis să caute asistență legală pentru a-și obține banii. AirHelp s-a judecat cu Ryanair în instanțele olandeze pentru eliminarea clauzei și a câștigat, forțând astfel compania aeriană să o anuleze.

„Este prima lege de genul acesta într-o țară cu o industrie aviatică puternică, iar reușita certifică convingerile noastre în sprijinul pasagerilor cărora nu trebuie să le fie ingrădite drepturile și trebuie să aibă libertatea de a alege. Sperăm ca și alte instanțe din toată Europa să rezoneze cu cea din Olanda”, spune expertul AirHelp.

Un număr de pasageri afectați similar cu cel din 2018 este așteptat și în acest an să solicite despăgubiri, în condițiile în care Airhelp se așteaptă ca și sezonul 2019 să fie marcat de multe zboruri întrerupte. O statistică anunțată recent arata că pasagerii din România ai companiilor aeriene au pierdut 2.500 de ore de vacanță în vara anului trecut din cauza nenumăratelor întârzieri. Mai precis, un număr de 636.000 de pasageri s-au confruntat cu zboruri întârziate, dintre acestea aproape 5.600 au decolat cu o întârziere mai mare de 15 minute, iar 100 au fost anulate. În ceea ce privește zborurile eligibile pentru compensații (întârzieri mai mari de 3 ore) în perioada sezonului estival, peste 23.000 de pasageri au fost afectați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*