Hospice Casa Speranței vrea să doboare un record mondial la Constanța. Organizația vrea să facă cel mai mare mozaic de baloane format din oameni

Guinness World Records, atacat cu baloane

La Constanța, în ziua de 30 august, turiștii și localnicii pot fi martorii evenimentului organizat de HOSPICE Casa Speranței care își propune să stabilească un nou record mondial care să promoveze cauza pacienţilor incurabili din România chiar în Guinness World Records.

Titlul recordului este „Cel mai mare mozaic de baloane format din oameni”, iar încercarea va avea loc la Constanța, în prezenţa unui reprezentant desemnat de Guinness World Records.

„De 27 de ani, suntem vocea pacienților din România care suferă de boli incurabile. Am făcut tot posibilul ca povestea lor să ajungă la cât mai multă lume, să convingem oamenii să ni se alăture şi să ne ajute să le dăruim acestora TIMP. Vorbim aici de timp de calitate, în care să beneficieze de îngrijirea de care au nevoie, să aibă cât mai puține griji şi să se bucure de prezenţa familiei şi persoanelor dragi. Pe 30 august, facem un nou demers, prin care vom încerca să ducem povestea pacienților noștri chiar în Guinness World Records”, spune Mirela Nemțanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Evenimentul din 30 august reprezintă deznodământul campaniei #oferaTIMP, lansată luna aceasta în social media de HOSPICE Casa Speranței. Jurnalişti, persoane publice şi internauţi au jucat o leapşa virtuală cu „balonul speranţei”, pentru susţinerea cauzei pacienţilor incurabili din România.

Încercarea de a intra în Guinness World Record constă în construirea celui mai mare mozaic de baloane din lume, format din peste 250 de persoane. Fiecare participant va ţine deasupra capului, preţ de un minut, un balon alb sau verde, culorile HOSPICE Casa Speranţei. Mozaicul va avea forma unei inimi verzi, încadrate într-un pătrat alb.

Evenimentul va începe în jurul orei 19:00, în parcarea Centrului Comercial Tom din Constanţa, înaintea concertului Live&Crunchy.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*