La Sarmizegetusa Regia sunt în plină desfășurare acțiunile de igienizare specifice acestei perioade a anului. În zona aflată la intrarea în sit au fost strânse frunzele uscate și au fost verificate băncile de lemn destinate vizitatorilor pentru a vedea dacă au nevoie de anumite reparații după sezonul de iarnă.
Și în incinta sacră a cetății dacice au fost executate lucrări de întreținere periodică de către angajații care își efectuează turele conform programului de lucru obișnuit.
Situl UNESCO aflat în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, prin Serviciul Public Administrare Monumente Istorice, este închis publicului încă din luna martie, imediat după apariția primelor cazuri de coronavirus în județul Hunedoara.
În toată această perioadă, angajații au asigurat monitorizarea și întreținerea sitului pentru ca acesta să se prezinte în condiții foarte bune la momentul redeschiderii.
Salvamont Hunedoara a început acțiunea de marcare/ remarcare a traseelor turistice din munții Poiana Ruscă
O primă echipă a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Hunedoara a început, astăzi, montarea stâlpilor și a tablelor indicatoare pe traseele principale care pornesc de la Punctul de Informare Turistică din Hunedoara și duc spre inima munților Poiana Ruscă.
Acțiunea se va derula pe parcursul mai multor zile și va fi asigurată, prin rotație, de mai multe echipe de salvatori montani.
Be the first to comment