Echitație la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța
O echitație cu ponei la Clubul de Echitație din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii costă 5 lei, iar una cu cai – 10 lei.
De asemenea, există și abonamente lunare de 40 de minute ședința. Prețul acestora este următorul: un abonament pentru 5 ședințe lunare este de 250 de lei + TVA, iar unul de 11 ședințe costă 500 de lei + TVA.
Programul Clubului de Echitație este de luni până duminică între 10.00 – 15.00, iar între 12.00 – 13.00 este pauză.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, își va redeschide porțile în perioada 14-17 martie 2024, în Poiana Brașov. Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Georgia că prognozele meteorologice indică o creștere semnificativă a temperaturilor, peste media caracteristică a acestei perioade. Astfel, temperaturile se …
În cadrul activității va avea loc și cea de-a XIX-a ediție a tradiționalului Festival de reconstituire istorico-militară, care se va desfășura sub titulatura „Militarul român, o istorie vie, multiseculară” și va reuni numeroase grupuri și …
Be the first to comment