Acțiune de ecologizare a două importante drumuri turistice din județul Cluj

Lacul Tarnița, Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj va derula marți, 27 aprilie, începând cu ora 10.00, împreună cu Primăria comunei Gilău, o acțiune de ecologizare pe drumurile județene 107P și 107N. Aceasta se va concentra pe zona celor două baraje și a lacului de acumulare Tarnița, respectiv pe sectorul de drum Gilău-Măguri-Răcătău.

„E o acțiune la care toți clujenii iubitori ai muntelui și ai naturii sunt invitați să se alăture. Am considerat că e extrem de potrivit acum, în preambulul acestor câteva zile libere, de sărbătoare, în care clujenii vor ieși în natură, să contribuim la ecologizarea a două dintre cele mai importante drumuri și zone turistice din județ”, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

La această activitate Consiliul Județean Cluj va participa prin intermediul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj care va asigura logistica necesară pentru desfășurarea în condiții optime a acțiunii: angajați, mijloace auto, mănuși de protecție, saci, etc.

Punctul de întâlnire a organizatorilor cu toți cei interesați să se alăture acțiunii este barajul de la Gilău, la ora 10.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*