Pasagerii care ajung pe calea aerului în Iași, au opțiunea de a ajunge în oraș cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, la fel pot proceda cei care se află în Iași și trebuie să ajungă la aeroport pentru a pleca spre alte destinații.
Traseul autobuzului care circulă pe ruta 50 este: Gară – Piața Unirii – Târgu Cucu – Aeroport – Târgu Cucu – Bulevardul Independenței – Gară. Prețul unei călătorii este de 2.5 Ron, iar biletele pot fi cumpărate și din mijlocul de transport.
Programul după care circulă autobuzul este publicat în fiecare săptămână și pe site-ul CTP Iași (Compania de Transport Public): http://sctpiasi.ro/trasee, dar și în stațiile din oraș, menționate mai sus.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Hunedoara va avea un stand expozițional la Târgul de Turism al României, care va avea loc în perioada 21-24 februarie, la Centrul Expozițional Romexpo din București. La acest stand vizitatorii vor fi întâmpinați …
Prima cursă charter Tel Aviv – Constanța organizată de Meshek Wings, unul dintre cei mai importanţi touroperatori din Israel, a aterizat pe Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu. În acest sezon, Meshek Wings operează pe Litoralul românesc …
Administrația Națională „Apele Române” a înaintat către Ministerul Finanțelor Publice o propunere de act normativ, cu scopul de a sprijini agenții economici care au încheiat contracte de închiriere pentru plaje, care prevede reducerea cu 30 …
Be the first to comment