Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, în colaborare cu Meshek Wings și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România sărbătoresc 5 ani de la primul charter al touroperatorului israelian Meshek Wings pentru Litoralul românesc.
La evenimentul organizat cu această ocazie, participă Bogdan Ionuț Artagea – Director General al A.I.M.K.C., a Domnului Meidan Butnaru – Directorul Comercial Meshek Wings și Corina Martin – Președinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România.
În cadrul întâlnirii se va prezenta bilanțul zborurilor efectuate pe această rută precum și planurile de viitor ale touroperatorului.
Până în prezent, touroperatorul Meshek Wings a adus peste 25.000 de turiști israelieni pe Litoralul românesc, pentru acest an fiind estimați peste 5000 de turiști.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Națională Aeroporturi București anunță redeschiderea pistei de decolare-aterizare nr. 2 (08L-26R) începând de astăzi, 20 iunie, orele 18.00, în conformitate cu programul anunțat anterior. Începând din data de 20 iunie, pista nr. 2 va …
Festivalul Borșului Lipovenesc din Jurilovca este începutul unei noi serii de evenimente de promovare a gastronomiei locale, a destinației turistice și a specificului pescăresc al regiunii, ce va asigura, în cadrul unui proiect de promovare …
Din ce în ce mai mulți români descoperă cea mai rapidă și eficientă soluție de detensionare: prin relaxarea simultană a tuturor celor cinci simțuri, oricât de stresați am fi, creierul nostru nu mai are alta …
Be the first to comment