Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța a înregistrat o timidă creștere în anul 2018

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu. FOTO Cătălin SCHIPOR

S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa S.A. a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2018 înregistrând rezultate superioare faţă de anul 2017. În aceste condiţii, societatea a înregistrat în perioada ianuarie – decembrie 2018 un trafic total (comercial și necomercial) de 143.324 pasageri, în creştere cu 5,6% faţă de anul 2017.

De asemenea, a fost înregistrat un număr de 7339 mişcări aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, creșterea pentru anul 2018 versus anul 2017, este de 7,9%, valoarea înregistrată fiind de 137.736 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, fiind al patrulea an consecutiv în care traficul comercial de pasageri crește.

Această creștere a traficului comercial de pasageri s-a datorat rutelor existente precum Istanbul și Londra pe tot parcursul anului și rutelor externe deschise pe perioada sezonului estival (Paris, Bruxelles, Milano, Tallinn) și destinații interne (Timișoara, Cluj Napoca, Oradea, Satu – Mare).

Cu privire la demersurile întreprinse pentru îmbunătățirea serviciilor, în anul 2018 :

  • S.N. A.I.M.KC. S.A a obținut noul certificat de autorizare care atestă că îndeplinește cerințele pentru operarea aeronavelor cu literă de cod F Boeing B747-8F;
  • a obținut recertificarea Sistemului de Management al Calităţii în urma tranziției la standardul ISO 9001:2015.

Pentru anul 2019 este prognozată o creștere de 4,5% a traficului comercial. Atragerea în continuare de noi operatori aerieni rămâne obiectivul principal în anul curent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*