Lucrările la Aeroportul Transilvania au fost recepționate de către autorități, iar acum se așteaptă rezultatele testelor de siguranţă pentru a putea începe operarea de curse internaționale de pasageri.
Lucrările propuse în documentația tehnică odată cu lansarea sistemului electronic de licitații la sfârșitul lunii mai 2017 prevedea reparația pistei de decolare-aterizare, refacerea căii de rulare, racordarea căii de rulare la pistă, refacerea platformei de îmbarcare –debarcare, refacere drum platformă, lucrări de canalizare pluvială, separator de hidrocarburi, lucrări de balizaj și instalații electrice, lucrări de terasamente, lucrări de marcare a suprafețelor de mișcare.
În data de 2 octombrie 2017, în urma auditului de certificare efectuat de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română în perioada 28-30 septembrie 2017, Aeroportul Internațional Transilvania Tîrgu-Mureș a primit certificatul de aerodrom. Acest certificat la standarde europene dovedeşte că aeroportul îndeplinește cerinţele Regulamentului (UE) nr. 139/2014 al Comisiei Europene de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri.
Certificatul a fost obţinut în urma unui proces de conversie care a constat în pregătirea profesională a angajaţilor pentru aplicarea noilor reglementări europene, conceperea şi redactarea documentaţiei specifice, lucrări la infrastructură şi modificări calitative şi de oportunitate în sistemul de management, toate acestea fiind completate de un program de audit şi evaluare foarte riguros efectuat de inspectori aeronautici ai Autorităţii Aeronautice Civile Române.
În data de 3 Octombrie 2017 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la pistă.
„Lucrările de la aeroportul din Tîrgu Mureş au fost finalizate şi sunt recepționate. Începe numărătoarea inversă pentru operarea zborurilor“ au anunțat autoritățile.
Be the first to comment