Sezonul estival se apropie de final, iar o parte dintre turiștii români au optat vara aceasta pentru destinațiile de turism de masă mediteraneene sau apropiate, unde sezonul ține până maxim la începutul lunii octombrie, apoi, vremea devenind nefavorabilă pentru plajă. Totuși, și în această vară, 35 la sută dintre turiști au ales destinații exotice sau mai îndepărtate pentru circuite.
Acum, odată cu venirea sezonului de toamnă, numărul turiștilor care aleg destinații calde sau exotice crește considerabil. Alături de aceștia, din ce în ce mai mulți turiști optează pentru circuite europene, care includ capitale și orașe mari, dar și pentru circuite în Africa, America de Sud și America Centrală.
Potrivit consultanților DAL Travel, unul dintre cei mai mari touroperatori români specializați pe circuite premium și pe destinații exotice, în sezonul de toamnă, 35 la sută dintre turiști aleg circuitele europene, 35 la sută destinațiile exotice îndepărtate iar 30 la sută destinațiile calde mai apropiate, precum Egipt, Iordania, Madeira sau Azore.
„Este evident că turiștii români își doresc să călătorească în continuare. Pentru sezonul de toamnă, preferințele turiștilor se orientează mai mult către destinații inedite, mai îndepărtate, și către servicii de calitate. Turiștii noștri optează, în marea lor majoritate, pentru hoteluri de 4 și 5 stele și pentru servicii personalizate. Firește, de un mare avantaj se bucură destinațiile verzi, urmate de cele galbene, însă foarte mulți turiști sunt vaccinați, astfel că pot opta pentru o varietate mai mare de destinații. 2021 a fost un an de revenire a circuitelor internaționale, ținând cont că multe țări nu au mai avut granițele închise precum în anul 2020, iar turiștii, în marea lor majoritate s-au vaccinat, au trecut prin boală, sau au acceptat să se testeze ori de câte ori a fost nevoie pentru a călători. Pe lângă sejururile clasice, de litoral și de relaxare, mulți turiști doresc să călătorească, să descopere și să experimenteze cât mai multe destinații și culturi în circuite de grup”, declară Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
Cele mai solicitate destinații de toamnă apropiate sunt Portugalia (Madeira și Azore), Italia, Franța, Islanda, Egipt, Tunisia, Maroc, Dubai, Iordania, Albania, Turcia (în special pentru circuite), iar ca destinații exotice și îndepărtate, sunt căutate America Latină (Mexic, Columbia, Ecuador cu Galapagos, Chile și Costa Rica), Africa (Kenya, Tanzania, Africa de Sud), Asia (Uzbekistan), dar și Oceanul Indian (Sri Lanka, Maldive).
De asemenea, există cereri pentru Canada, care se va deschide inclusiv pentru români pe 7 septembrie. Printre destinațiile noi, dar pentru care au început să existe cereri, se numără Sultanatul Oman, Senegal, Gambia, Jamaica, dar și Sudanul sau Pakistanul de Nord.
Turiștii români care aleg destinații exotice sau calde precum Portugalia, Madeira și Azore, Egipt, Tunisia, Maroc, Dubai, Iordania, Mexic sau Sri Lanka preferă să combine plaja și atmosfera de sejur cu vizitarea principalelor atracții, precum croazieră pe Nil în Egipt, Cascada Victoria în Africa de Sud, Nazca în Peru sau safari în Kenya și Tanzania.
În cazul Islandei, o mare atracție va fi Aurora boreală, care poate fi admirată în lunile octombrie și noiembrie. În Italia, turiștii preferă să viziteze Lombardia, Liguria, Toscana, Puglia, Basilicata, Calabria sau insulele Sicilia sau Sardinia, iar în cazul Franței, Coasta de Azur sau Corsica. De asemenea, crește în topul preferințelor Turcia cu partea de sud est și cu regiunea Licia.
Durata medie a unui circuit într-o destinație exotică este de minim 11 – 12 zile, iar a unui sejur/ circuit european sau într-o destinație mai apropiată, de 7 – 8 zile. Toamna, majoritatea turiștilor călătoresc cu prietenii, în cuplu sau, surprinzător, din ce în ce mai mulți singuri.
Cele mai accesibile circuite și pachete turistice premium pentru Europa și destinațiile apropiate pornesc de la 840 de euro de persoană, cu tot cu zbor inclus. De exemplu, această sumă este plătită de un turist care alege Turcia (coasta Liciei – Turcia de sud est) sau Franța (Alsacia și Lorena). Pentru circuite în Elveția sau Madeira, un turist va plăti de la 980 de euro.
Pentru alte continente, un circuit în Egipt cu croazieră pe Nil costă 950 de euro de persoană, un circuit în Iordania, 980 de euro, în Maroc 790 de euro, iar în Liban, 840 de euro.
Printre cele mai scumpe destinații și circuite se numără Chile (Insula Paștelui & Deșertul Atacama & Patagonia) – Argentina (Los Glaciares & Țara de Foc) – 4800 euro de persoană, Kenya – Tanzania – Zanzibar – 4400 euro de persoană, respectiv Uganda (parcuri naționale și safari) – 3900 euro de persoană.
Recent, DAL Travel a avut o cerere de circuit privat, safari în Tanzania și plajă în Zanzibar, la 9.800 de euro de persoană.
Be the first to comment