Asociația Noul Val, în calitate de beneficiar anunță începerea proiectului DEZVOLTARE DURABILĂ PRIN ANTREPRENORIAT ÎN REGIUNEA SUD-EST POCU/82/3/7/107248, derulat în parteneriat cu Asociația pentru Tineret “Liberte de Pensee” și Fundația “Centrul Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii” (CRIMM).
Obiectivul general al proiectului îl constituie încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, prin susținerea înființării a 75 de întreprinderi cu profil nonagricol din zona urbană situată în județele din regiunea Sud – Est, prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale și sprijinul acordat persoanelor care doresc să deschidă o afacere și să creeze locuri de muncă durabile și de calitate.
Proiectul DEZVOLTARE DURABILĂ PRIN ANTREPRENORIAT ÎN REGIUNEA SUD-EST POCU/82/3/7/107248 este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 și se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni (01 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2020) în regiunea de implementare Sud – Est (județele: Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea și Buzău).
În grupul țintă al proiectului se pot înscrie persoane fizice, șomeri, persoane inactive (inclusiv studenți și pensionari), angajați, persoane care desfășoară o activitate independentă, persoane care intenționează să inființeze o afacere nonagricolă în mediul urban și au reședința sau domiciliul în mediul rural sau urban din regiunea Sud – Est.
Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt:
- 1000 de participanți la sesiuni de instruire;
- 620 absolvenți ai cursului de competențe antreprenoriale;
- 34 de sesiuni de informare cu privire la organizarea concursului de planuri de afaceri;
- 300 de sesiuni de follow-up;
- 75 de planuri de afaceri selectate în vederea finanțării;
- 75 de stagii de practică finalizate;
- 75 de întreprinderi înființate și finanțate.
Persoanele selectate în grupul tință vor parcurge un curs de Competențe antreprenoriale finalizat cu o diplomă recunoscută la nivel național și european. De asemenea, prin proiect li se oferă oportunitatea de a participa la concursul organizat, unde cele mai bune 75 de planuri de afaceri vor fi finanțate cu sume de până la 40.000 Euro, ajutor de minimis din bani publici, în proporție de 100%, pentru derularea afacerii.
Persoanele interesate de înscrierea în proiect, pot contacta beneficiarul proiectului la:
Asociația Noul Val, Telefon/Fax 0760.664.558/0241.510.133
E-mail: asociatianoulval@yahoo.ro, Str. BLD FERDINAND nr. 32A, Constanța, județul Constanța
www.asociatianoulval.ro
Be the first to comment