Ce ne așteaptă, ca simpli pământeni, după toate prostiile pe care le-am făcut și încă le mai facem? Este probabil cea mai importantă întrebare a momentului, motiv pentru care tema centrală a celei de-a 28-a ediții a festivalului Astra Film Sibiu este „Alerta de colaps climatic”. Alte teme puternice din programul AFF Sibiu se referă la relațiile de cuplu, nașterea și moartea, granițele dintre oameni, individualismul, situațiile neașteptate și poveștile extraordinare ale unor oameni remarcabili. Astra Film Festival va avea loc la Sibiu în perioada 5-12 septembrie, în aer liber, săli de cinema și online. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul festivalului și pe platforma Eventbook, iar programul complet este disponibil la adresa: https://bit.ly/3kvT7G9.
Accesul la cele 200 de evenimente cinematografice marca Astra Film Festival se va face conform regulilor în vigoare la data de 5 septembrie 2021, data începerii festivalului, cu respectarea tuturor normelor sanitare și de igienă.
Filmul din deschiderea festivalului („Acum știi”, Franța – 2021, regia Emmanuel Cappelin – premieră națională) pornește de la premiza că schimbările climatice vor arunca lumea în colaps. Nu se pune problema nici dacă și nici măcar când. Este un film care are toate șansele să ne schimbe părerea despre viitorul umanității.
„Ne aflăm la câteva zile după devastatorul Raport IPCC, denumit „Codul roșu pentru umanitate”, și nu trebuie să ne prefacem că totul este bine. Nu e bine. Oricât de dure sunt concluziile acestui raport și oricât de șocante vor fi pentru mulți filmele cu această temă proiectate la AFF Sibiu, este important să știm. Iar după aceea, poate că vom fi un pic mai înțelepți. Poate că mai există soluții, care să depindă de noi”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
O temă foarte delicată, abordată de câteva filme din programul AFF Sibiu, se referă la impactul pe care îl are procrearea artificială asupra celor implicați. Inseminarea artificială a devenit ceva banal în zilele noastre, dar asta nu înseamnă că implicațiile etice, morale, emoționale nu pot fi răvășitoare. Un exemplu, în filmul despre cazul real al unui medic celebru în anii ’70 – ’80, când lucrurile nu erau reglementate ca în prezent. Dr. Karbaat a inseminat peste 65 de femei cu propria spermă. Iar azi, oameni în toată firea au aflat că au zeci de frați și de surori de care nu aveau habar, iar mamele povestesc abuzurile la care au fost supuse („Copiii amăgirii”, Olanda – 2021, regia Miriam Guttman – premieră internațională).
Există de asemenea mai multe filme care scrutează intimitatea cuplurilor și încearcă să răspundă la întrebări despre ingredientele unei vieți de cuplu împlinite („Între noi fie vorba”, Polonia, 2021, regia Dorota Proba – premieră națională). Sau cum începe o relație absolut neașteptată, între două călugărițe catolice, de la mănăstiri diferite, care se îndrăgostesc, se retrag din lumea bisericească și merg pe o insulă ca să trăiască împreună („Fac ce vreau în mănăstirea mea”, Serbia, Croația – 2021, regia Ivana Marinić Kragić – premieră națională). Sau cum se transformă o relație, care părea trainică, atunci când fiecare dintre cei doi își descoperă convingeri politice sau religioase complet diferite („Radiografia unei familii”, Iran, Elveția, Norvegia – 2021, regia Firouzeh Khosrovani – premieră națională).
O altă întrebare profundă: Unde ne duce individualismul? Un răspuns simplu: La singurătate și la drame consumate până la capăt în liniștea solitudinii. Filmul „Kodokushi” (Turcia – 2021, regia Ansar Altay – premieră europeană) prezintă modul în care este gestionat fenomenul persoanelor care mor singure în Japonia. Un alt film, „Post mortem Berlin” (Germania – 2021, regia Anton von Heiseler – premieră națională) arată cât de departe s-a ajuns într-un crematoriu din Berlin, unde sicriele sunt duse pe ultimul drum de roboți, într-un spațiu industrial dezumanizant. Tot din aceeași zonă delicată este subiectul unui film („Sunt alături de tine” – Italia, Elveția, Lituania – 2021, regia Virginija Vareikyte, Maximilien Dejoie – premieră națională), care urmărește activitatea unei echipe de două femei, polițist și psiholog, dintr-un orășel lituanian unde se înregistrează an de an o rată record a sinuciderilor.
Vor fi totodată filme care abordează tema granițelor, adică niște hotare convenționale, care pot săpa răni adânci și pot crea situații dramatice pentru oamenii care au avut ghinionul să rămână de partea nepotrivită a liniei de demarcație. În „La capătul lumii” (Belgia, Croația, Lituania, Norvegia – 2021, regia Anna Savchenko – premieră mondială) aflăm povești cutremurătoare de la granița dintre Lituania şi Belarus. Pe vremuri era o graniță fluidă între două țări sovietice, iar acum separă comunități, familii și vieți, pentru că unii au avut ghinionul ca granița din fundul grădinii să-i lase în interiorul unei dictatori, în vreme ce rudele și vecinii trăiesc în lumea liberă. Dar am avut și noi, românii, povești cutremurătoare pe „Granița morții” (România – 2021, Cătălin Apostol): gardul de sârmă ghimpată era păzit de grăniceri instruiți să mitralieze orice încercare de evadare spre libertate.
Alte filme din selecția oficială a festivalului Astra Film Sibiu prezintă povești incredibile și portrete remarcabile ale unor persoane de cele mai multe ori necunoscute până când să fie descoperite de regizorii de film documentar.
Programul complet al festivalului Astra Film Sibiu: https://bit.ly/3kvT7G9. Biletele se pot procura de pe Eventbook: https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival.
A 28-a ediție Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu celebrează viața, în toată diversitatea ei, prin cele peste 200 de evenimente cinematografice. Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală și de Est, AFF Sibiu este un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.
Be the first to comment