Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) este invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la GoNEXT TV și CD TV.
Burcea a criticat modul în care Ministerul Mediului a dat acceptul pentru lărgirea plajelor în plin sezon estival, dar și felul în care anumiți primari de pe litoral înțeleg să nu ajute turismul, ba chiar nu își fac treaba deloc în zonele turistice pe care le administrează. Printre aceștia și primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, dar și pe cel al Constanței, Vergil Chițac.
ANAT a organizat recent un infotrip pentru agențiile de turism din România și pentru jurnaliști și bloggeri de turism, așa că Burcea a făcut bilanțul acestei activități și a vorbit despre ajutorul primit de la partenerii de pe litoral în acest sens. Burcea a comentat și modul în care OMD-urile din județul Constanța își fac sau nu treaba pe nișa lor.
Președintele ANAT a dezvoltat și câteva dintre ideile pe care și-a propus să le transforme în realitate la conducerea Asociației, dar a vorbit și despre felul în care Ministerul Turismului înțelege să lucreze la bugetul de promovare al țării. Fondul de garantare pentru turism, atragerea de noi membri în ANAT, burse informale între agenți și hotelieri, infotripuri în zonele montane și balneo sunt doar o parte din subiectele dezbătute.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment