Alți 115 cetățeni români au revenit în țară din Statul Israel

Steagul Statului Israel. FOTO Pixabay.com

În continuarea informațiilor transmise în contextul deteriorării situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma demersurilor constante ale Celulei de Criză a MAE, în cursul zilei de 9 octombrie 2023, alți 115 de cetățeni români au revenit în România, prin intermediul unei curse operate de o companie aeriană privată.

MAE precizează că echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah și echipa din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE rămân în continuare pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români aflați pe aeroport.

Cetățenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi își pot anunța prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro și la numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum și cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi. MAE subliniază importanța utilizării acestor canale de către cetățenii români pentru centralizarea corectă a informațiilor și  eficientizarea dialogului în vederea acordării asistenței consulare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*