Muzeul Național al Bucovinei organizează în perioada 15 – 26 august, activitatea cultural – educativă Arma medievală și rolul ei. Inițiere în tirul cu arcul.
În cadrul atelierului istorico-didactic se vor desfășura activități teoretice și practice privitoare la arsenalul militar din Evul Mediu, participanții vor confecționa replici ale unor arme albe și armuri medievale (spade, săgeți, arcuri, coifuri, cămașă cu zale, sulițe) răspunzând astfel nevoilor de cunoaștere prin descoperire, o modalitate de relaționare între muzeu și public. Participanții la atelier, funcție de vârstă, au ocazia să exerseze tehnici de tras cu arcul sub îndrumarea unui specialist.
La atelier pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 10 -16 ani. Activitățile se desfășoară de luni până vineri, iar taxa de participare este de 30 lei/ săptămână.
Atelierul este structurat pe două perioade 15 august – 19 august 2022 și 22 august – 26 august . Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Cetatea de Scaun, Casa Custodelui, tel. 0784/275644.
Printre cele mai competitive arme din perioada Evului Mediu amintim arbaleta, catapulta, buzduganul, tunul sau arme ușoare de corp precum, sabia, arcul, pumnalul, sulița ș.a., iar armura integrală sau părți din suprafața protejată a corpului luptătorului era compusă din cămașă cu zale, coiful, cotiere, scut, apărători de brațe și genunchiere folosite ca mijloace de apărare. Mânuirea armelor albe presupunea o bună condiție fizică, un antrenament intens și desigur precizie și curaj.
Be the first to comment