Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național grec de Meteorologie (EMY) a emis, pentru perioada 18 – 21 august, pe întreg teritoriul elen, o avertizare meteo de caniculă, cu temperaturi care pot atinge valoarea de 42 de grade Celsius.
În context, autoritățile elene au emis și o avertizare privind creșterea riscului apariției incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile mai ridicate cu 4 – 7 grade Celsius față de media normală în această perioadă a anului, gradul foarte scăzut de umiditate (sub 10 la sută) al combustibililor naturali (ex: crengi / vegetație / frunze / ace de pin uscate) și existența condițiilor de propagare rapidă a unor potențiale focare din cauza vântului care va înregistra în această perioadă viteze de peste 60 kilometri/ oră.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Be the first to comment