Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află permanent ori temporar, sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie elen (EMY) a emis o prognoză cu privire la apariția unor fenomene meteo extreme (deteriorarea rapidă a condițiilor meteo, scăderea semnificativă a temperaturii, furtuni puternice și intensificări însemnate ale vântului).
Frontul de aer rece va afecta predominant zonele de vest, nord și est ale Republicii Elene, după cum urmează:
- la 6 august, se vor înregistra temperaturi maxime de 44 – 46 grade C și risc foarte mare de incendii;
- începând de vineri, 6 august, temperaturile vor scădea în vestul și în nordul teritoriului elen, pe insula Creta și în arhipelagul Dodecanez (nu va fi depășită valoarea de 36 grade C, în timp ce în restul teritoriului, temperaturile vor scădea cu 3 până la 5 grade C);
- vor fi înregistrate intensificări semnificative ale vântului din direcțiile vest și nord-vest, care vor predomina în Marea Ionică, Marea Egee și insulele din aceste zone, cât și în partea continentală a Republicii Elene.
Începând cu după-amiaza zilei de 6 august, odată cu trecerea frontului de aer rece, care este principala cauză a acestei schimbări a vremii, intensificarea temporară a vântului se va manifesta în principal din direcția nord – nord-vest.
În intervalul 7 – 8 august, temperatura nu va depăși 35 – 37 grade C în majoritatea regiunilor, în timp ce pentru intervalul 9 – 11 august este prognozat un nou val de caniculă (temperaturi de 40 – 42 grade C în partea centrală și sudică a Greciei continentale), fiind prevăzută o scădere a temperaturilor începând cu ziua de joi, 12 august 2021.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați permanent ori temporar, sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că autoritățile elene avertizează, de asemenea, în legătură cu existența unei concentrații ridicate de particule fine PM2.5 în regiunea Attica, generată de fumul produs de incendiile din Evia și zonele învecinate, recomandând locuitorilor din aceste zone să evite deplasările în aer liber și să poarte măști de protecție cu un grad de filtrare ridicat.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro,https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Be the first to comment