
A început programul „Litoralul pentru toți“
Programul “Litoralul pentru toți”, cu tarife între 159 și 605 de lei pe săptămână a început în data de 14 mai și se va încheia în 14 iunie 2018. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) …
Programul “Litoralul pentru toți”, cu tarife între 159 și 605 de lei pe săptămână a început în data de 14 mai și se va încheia în 14 iunie 2018. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) …
Cea de-a XVII-a ediție a sărbătorilor orașului Năsăud se va desfășura la mijlocul lunii lui Florar. În mod tradițional, borna de reper a manifestărilor dedicate acestei sărbători este ziua de Ispas, Înălțarea Domnului, care în …
O inițiativă generoasă derulată în anul 1997, în Berlin, s-a transformat, de atunci, într-un mare eveniment cultural patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu …
Zilele Clujului 2018 reprezintă o ediție specială a festivalului dedicat orașului nostru, deoarece tema de anul acesta este Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire! În perioada 17-20 mai 2018 va avea …
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a întâlnit, la Constanța, cu o delegație a municipalității Shanghai – China, condusă de domnul Li Chunping, director al Diviziei Afaceri Europene și Africane. Oficialii chinezi s-au arătat interesați de potențialul …
Cel mai important eveniment de Enduro al anului va avea astfel loc la Bacău între 17 și 20 mai. Moto-Clubul X-Cape este responsabil în acest an de organizarea acestei Etape de Campionat European, Balcanic și …
Cursanții Școlii de Ghizi Iași, aflată la cea de-a IV-a Ediție, vă invită să participanți pe 18 mai, de la ora 18:00 la un tur gratuit din cadrul proiectului „IAȘI by NIGHT”, desfășurat de Asociația …
Maratonul Internațional Brașov se desfășoară în zilele de 19 și 20 mai și este considerat a fi cel mai panoramic maraton de șosea din România. Este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare …
În intervalul 11-20 mai, la Bârlad se derulează Zilele Culturale ale orașului, eveniment care a ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. În cadrul acestei ediții dedicate anului Centenar al Marii Uniri, au loc sesiuni …
În perioada 4-18 mai, OST – Organizația Studenților pentru Turismul Românesc – organizează a XI-a ediție a proiectului „Zi*le de Turism”. Elementul principal al acestui proiect este turismul, prin diferite forme: mișcare, aventură, distracție, adrenalină, …
© GoNEXT - www.gonext.ro - 2018 - 2025 | Toate drepturile rezervate