Autoritățile clujene au făcut încă un pas în procesul de reabilitare a Castelului Banffy din Răscruci

Aproape 20 de milioane de lei vor fi investiți în castelul Banffy din satul Răscruci. FOTO Wikipedia

Castelul de la Răscruci are o valoare istorică importantă. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul (subsol, parter, etaj și șarpante înalte) este de inspirație romană. Accesul principal al castelului se află prin două scări dispuse în partea sudică, urmate de o terasă încadrată de opt coloane dorice. 

Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj, este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Consiliul Județean Cluj a găsit în cele din urmă fonduri pentru reabilitarea acestui monument, acum fiind publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice numele celor doi ofertanți înscriși în cadrul procedurii de atribuire a contractului ce are ca obiect Servicii de proiectare, inginerie și asistență tehnică privind proiectul cu finanțare europeană ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului monument istoric castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj”.

,,Având în vedere faptul că restaurarea Castelului din Răscruci va determina o creştere a potenţialului turistic al întregii zone, atât al comunei Bonţida cât şi a localităților limitrofe, vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca procedurile să se deruleze cât mai rapid și eficient posibil”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În perioada imediat următoare se va desfășura procesul de evaluare a ofertelor depuse de către cele două entități, respectiv Asocierea SC EKTRA STUDIO SRL – SC K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL – SC ARH. SERVICE GUTTMANN&COMP SRL și ofertantul unic SC RHEINBRUCKE SRL, în vederea stabilirii câștigătorului licitației deschise.

Valoarea estimată pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului este de 712.685,86 de lei fără TVA, durata preconizată a proiectului fiind de 27 de luni. Criteriul de atribuire a contractului, potrivit caietului de sarcini întocmit în acest sens, este cel mai bun raport calitate – preț. În cadrul evaluării ofertelor vor fi, astfel, urmărite, prețul propus, demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului precum și o planificare a resurselor umane și a activităților și, nu în ultimul rând, experiența suplimentară a experților – cheie.

Reamintim în acest context faptul că Județul Cluj, prin Consiliul Județean Cluj, este beneficiarul Proiectului ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritara 5: îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind în valoare de 390.520,74 de lei.

Prin intermediul acestui proiect se urmărește punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală (ultima funcțiune a clădirii) în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, s-a propus realizarea unui Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg.

Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 mp, din care 644 de mp sunt ocupați de castelul Banffy, iar 691 de mp (313 mp + 353 mp + 25 mp) de clădirile adiacente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*