Autoritățile clujene consideră drept un succes prezența la Târgul Interațional Arabian Travel Market

Autoritățile clujene se mândresc cu participarea la Interațional Arabian Travel Market. FOTO CJ Cluj

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Județean Cluj, a promovat la Târgul Interațional Arabian Travel Market, patrimoniul material și imaterial al județului Cluj, precum și întreaga paletă de servicii turistice clujene, activitate desfășurată alături de peste 2.800 de expozanți și profesioniști din domeniu, din cadrul diverselor sectoare turistice, precum cel de destinații, tehnologiei de călătorii, companiilor aeriene, hotelier și de croaziere, cultural, culinar, business sau halal.

Pe parcursul celor 4 zile destinate întâlnirilor și discuțiilor între companii de profil, reprezentanții C.N.I.P.T. Cluj au promovat intens destinația Cluj, oferind informaţii de interes privind obiectivele, zonele și evenimentele de interes turistic, precum și oportunităţile de practicare a diverselor forme de turism în județul Cluj. Având în vedere preferințele exprimate de profesioniștii interesați de patrimoniul turistic al Clujului și intenția declarată a acestora de a contacta furnizori de servicii și produse turistice, responsabilii de turism clujeni le-au pus la dispoziție detalii privitoare la facilități și profilul activităților turistice desfășurate pe raza județului Cluj, de interes major pentru specialiști în vederea includerii referințelor în elaborarea prezentărilor de destinații sau în componența pachetelor turistice.

Reamintim faptul că acest eveniment s-a desfășurat la Centrul Internațional Expozițional și de Convenții din Dubai (Dubai International Exhibition and Convention Centre), situat pe artera principală de zgârie-nori Sheikh Zayed Road. Târgul din Emirate a oferit oportunități unice de prezentare a destinațiilor mondiale și a celor mai în vogă servicii și produse turistice pentru profesioniștii din industrie, astfel încât ca aceștia să câștige noi perspective asupra viitorului industriei de călătorii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*