Avertizare de călătorie pentru Republica Filipine unde sunt zone sau intervale de timp ce pot fi periculoase

Pentru călătoria în anumite țări trebuie efectuat vaccinul antipolio

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine că, la data de 19 septembrie 2019, guvernul filipinez, prin Departamentul de Sănătate, a declarat o epidemie de poliomielită, în baza confirmării a două cazuri (virus de tip 2 VDPV – polivirusul derivat din vaccin). În plus, mostre cu analize de mediu, prelevate din canalizarea capitalei Manila, au relevat existența virusului de tipul 1 VDPV în două luni calendaristice consecutive de monitorizare a acestui tip de virus.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că riscul răspândirii internaționale a poliomielitei rămâne scăzut, totuși pericolul transmiterii și recirculării virusului poliomielitic în interiorul Republicii Filipine este ridicat din cauza imunității scăzute a populației locale.

Pe cale de consecință, Departamentul de Sănătate filipinez, care este mandatat să supravegheze starea de sănătate publică a localnicilor și a turiștilor, recomandă următoarele măsuri:

Cetățenilor străini care intră în Republica Filipine și intenționează să rămână în această țară timp de minimum 4 săptămâni li se recomandă să primească o doză unică de vaccin polio inactiv (IPV-Inactivated Poliovirus Vaccine) cu 4 săptămâni înainte de planificarea călătoriei spre Republica Filipine dacă nu au efectuat vaccinul în ultimele 12 luni sau, în cazuri de urgență, chiar înaintea acesteia.

Persoanelor care realizează o călătorie urgentă, cu o durată de până la maximum 4 săptămâni li se recomandă să primească o doză unică de IPV până la data plecării, având în vedere și aspectul benefic al vaccinării pentru călătoriile multiple spre destinații în țările afectate de acest polio-virus.

Toți turiștii care părăsesc Republica Filipine sunt încurajați să verifice îndeplinirea cerințelor privind imunizarea reglementate de autoritățile țărilor către care se deplasează, și, dacă este necesar, să primească o doză de IPV înaintea plecării și să obțină Certificatul/Carnetul de Vaccinări Internaționale pentru confirmarea actului de vaccinare.

De asemenea, începând cu data de 6 august 2019 în Filipine a fost declarată și o epidemie de febră Dengue în provinciile Cebu, Iloilo și Central Visayas. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să ia măsuri corespunzătoare de protecție împotriva înțepăturilor de ţânţari în cazul deplasării în zonele afectate, având în vedere că în prezent nu există un tratament specific pentru febra Dengue.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze unui cabinet de vaccinări internaţionale (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/85-cabinete-vaccinari-internationale) şi să acceseze, pentru informaţii suplimentare, site-urile dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori, şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics.

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Republica Filipine sau se află deja pe teritoriul acestei ţări sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Manila şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă, sau să se înregistreze prin intermediul portalului http://www.econsulat.ro.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la adresele de mail manila.consul@mae.ro și manila@mae.ro și la numărul de telefon al Ambasadei României la Manila: +63288927682, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Filipine: +639178170939.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://manila.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/home_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*