VIDEO Cum își poate recăpăta Băile Herculane gloria de odinioară? Specialiștii în turism explică felul în care stațiunea va renaște

Statuia lui Hercule de la Băile Herculane. FOTO Adrian Boioglu
Statuia lui Hercule de la Băile Herculane. FOTO Adrian Boioglu

Perla Imperiului Roman încă mai așteaptă schimbarea, deși pare că răbdarea i-a ajuns la capăt.

Celebra stațiune din Banat, una dintre cele mai vechi staţiuni balneare ale lumii, a fost lăsată de izbelişte de toată lumea (guvernanți, afaceriști, turiști) după 1990. De la strălucirea de odinioară a parcurs o lungă suferință a decăderii și a sfârșit în paragină. O rază de speranță se întrevede acum – investitorii privați încearcă să scoată capul la lumină. Timid și cu pași mici, dar pe o direcție bună. Afaceriștii din turismul balnear se zbat acum să refacă imaginea Băilor Herculane, cu o istorie de peste 2000 de ani. Nimic nu merge însă fără investitori și fără o promovare bine făcută.

Organizaţia Mondială a Turismului clasifică România ca fiind statul european cu cele mai multe izvoare minerale. Ar trebui să profităm la maximum de acest lucru și să-l facem cunoscut la târgurile interationale de turism. Însă, la noi, turismul balnear este exploatat foarte puţin comparativ cu potenţialul declarat pe hârtie, iar Herculane pare un studiu de caz.

Aici totul a fost lăsat în paragină: staţiunea Herculane, care altădată atrăgea cel mai mare număr de turişti pe segmentul său, se poate lăuda astăzi doar cu două-trei hoteluri, insuficiente. Degradarea clădirilor din industria turistică, a edificiilor monument istoric, a infrastructurii rutiere – toate și-au dat mâna într-un concurs sinistru de “sabotare” a bătrânei doamne. L-am întâlnit la Herculane, pe Florin Arjocu, unul din vechii ghizi de turism, care cunoaște Băile ca pe propriile buzunare. L-am întrebat ce s-ar putea face ca stațiunea să ia un avânt consistent pe drumul renașterii.

“Ce se poate face? Să se lămurească odată cu legislația ca să fie clar cine ia și ce responsabilități are. Nu e posibil ca odată ce-ai cumpărat un monument, să-l lași de izbeliște. Nu e normal. Unde-n lume se întâmplă asta? În Viena dacă ai o casă în zona istorică și n-o restaurezi, vine primăria și o restaurează, nu te întreabă. Dar după aceea îți trimite nota de platî și te obligă să plătești, nu ca la noi! Și la noi trebuie să se creeze și reglementeze aceste lucruri prin care omul să fie stimulat să întrețină spațiul pe care-l deține și dacă nu, atunci să-l obligi”, spune cu amărăciune Florin Arjocu, ghid de turism.

Ar trebui ceva mult mai rapid decât legislația în vigoare pentru Herculane, un catalizator care să miște lucrurile brusc și iremediabil în direcția bună, și cu costuri mici (dacă se poate). Această rețetă (repede, bine și ieftin) pare să nu existe în realitate, însă unii cunoscători ai zonei și ai stațiunii ne-au dovedit contrariul. Cu cele câteva hoteluri pe care le are acum Herculane, la care se adaugă apele termale desigur, stațiunea ar putea fi promovată mult mai eficient pe toate canalele posibile.

Ioana Marin de la desprespa.ro este o împătimită a turismului de tip wellness și spa și vorbește cu însuflețire despre Herculane:

“Trebuie exploatată la maximum nouă tendință a clienților către turismul wellness. E o tendință internațională. În 2020 turismul wellness va ajunge aproape la nivelul turismului cultural. Băile Herculane reprezintă destinația perfectă pentru acești turiști, chiar dacă clădirile arată cum arată; este locul în care poți să faci o drumeție, să inspiri acest aer minunat, să inspiri uleiurile esențiale emanate de brazi, de toată flora din această zona, să auzi susurul apei, păsările, tot”, spune Ioana Marin.

Ea este unul dintre “privații” care are încredere în Herculane; face cât mai mult pentru stațiune pe ideea “se poate face mult și cu bani puțini”. Surprinzător, dar nu e singura care gândește așa.

Traian Bădulescu este o voce cunoscută în turismul românesc. Acum oferă consultanță în domeniu, la Innovation Travel și crede că Băilor Herculane le lipsește o imagine construită abil și promovată gresiv. Nici el nu marșează prea mult pe banii investiți ACUM în infrastructură.

“Mai sunt țări care nu stau bine la capitolul infrastructură, dar atrag turiști. Cuba de exemplu, nu stă bine deloc la capitolul asta, dar atrage foarte mulți turiști pentru că și-au făcut promovare, au imagine… Noi încă nu facem promovarea, nu avem un marketing agresiv, asta-i principala problemă. Băile Herculane au nevoie de un brand și o imagine care să fie promovată pe plan internațional și trebuie să facă asta pentru că, până la urmă, e cea mai veche stațiune balneară din Europa și una din cele mai vechi din lume, atestată din vremea ocupației romane, din vremea Împăratului Traian. Am putea marșa pe aspectul acesta, chiar am putea denumi Herculane ca un slogan “stațiunea balneară a împăraților”. SPA-ul împăraților, pentru că de la Traian au mai trecut și alți împărați și lideri romani pe-aici; și să nu uităm de împăratul austriac Franz Iosef și de soția lui, împărăteasa Sissi”, spune Traian Bădulescu de la Innovation Travel.

Și ghidul de turism Florin Arjocu gândește la fel:

“Trebuie să creem în primul rând o poveste, fiindcă povestea “vinde” și odată cu ea vin și banii, și încet-încet trebuie să se dezvolte. Ce-au făcut cei câțiva investitori? Au dus lucrurile înainte și e foarte bine. Herculane nu trebuie să crească brusc. Dacă mâine se restaurează toate peste noapte să zicem, în Herculane nu o să se-ntâmple nimic revoluționar fiindcă nu ai serviciile. Degeaba restaurezi toate clădirile și-i frumos când ieși, dar nu ai unde să mănânci, nu are cine să-ți curețe camera… practic ele trebuie să meargă într-un ritm constant și stabil încât să poți să le susții, mai ales în momentele noastre în care nu găsești pe piața forței de muncă oameni calificați”, spune Florin Arjocu.

Așadar, trebuie o dezvoltare integrată și coordonată, pe mai multe planuri. Trebuie o poveste, niște descoperiri noi, servicii impecabile și activități distractive pentru clienți. Descoperiri noi înseamnă investiții noi care, în turismul balnear, sunt mai costisitoare decât în alte sectoare ale turismului.

 

Totuși un investitor privat a dat lovitura la Herculane după ce s-a apucat să caute un nou izvor termal. Ultimul foraj la Herculane datează din 1970, însă astăzi, compania care a mizat pe prospecțiunile geologice a găsit o adevărată mină de aur pentru sănătate, la 450 de metri adâncime.

“Un nou izvor descoperit cu ajutorul celor de la hotelul Afrodita, va alimenta întreaga stațiune; după ce debitul de 12 mii litri/s va alimenta cele două hoteluri Diana și Afrodita, va fi răspândit și către celalalte hoteluri din stațiune”, spune George Vasiliu, președintele Federației Naționale a Ghizilor de Turism din România (FNGTR).

Sunt semne bune, iar refacerea stațiunii pleacă de pe loc cu dreptul. Laura Pătru este director de marketing al societății Bacolux Hotels, unul din investitorii de marcă ai Băilor Herculane. Laura spune că cea mai mare realizare în 5 ani de zile a fost să reducă vârsta celor care vizitează stațiunea.

“Dacă acum ceva timp era destinată bunicilor, astăzi avem turiști mai tineri în Băile Herculane. Tratamentul pe care-l știm de la bunicii noștri se face într-un alt context, mult mai modern. Bazele de tratament sunt dotate cu aparatură de ultimă generație care completează apa și, în paralel, s-au dezvoltat și terapiile de SPA, din ce în ce mai variate de la toate felurile de masaje, băi cu uleiuri aromate, cu un pahar de vin sau ceai, băi de plante …. Din fericire pentru noi, turismul balnear nu are anotimp – stațiunea funcționează tot anul”, a explicat pentru GoNEXT, Laura Pătru, Marketing Manager al Complexului Bacolux Hotels.

Din datele ANAT reiese că familiile cu copii au fost principalii clienţi în ultimul an pe categoria celor care preferă hoteluri cu aqua park, bazine termale și centre SPA. Iar în topul staţiunilor cele mai cerute sunt Băile Felix și Băile Herculane, la un sejur mediu de 7,5 nopţi. La renașterea Băilor Herculane pun umărul și membrii Asociației locale, ProTurism. Ei promovează locurile terapeutice cu povestea lor istorică mai degrabă, decât cu atuurile medicale.

Celebra impărăteasă Sissi era îndrăgostită de aceste locuri, fiind oaspetele staţiunii de șase ori. În timpul sejurului ei din anul 1887 când a petrecut şase săptămâni la vila care-i poartă de atunci numele, s-a întâlnit cu regele Carol I al României şi cu soţia acestuia, regina Elisabeta, cunoscută sub pseudonimul de Carmen Sylva. Asociația ProTurism Herculane împreună cu mai mulți voluntari au reabilitat traseul împărătesei Sissi, lung de 3 km. Turiștii pleacă de la Hotelul Roman până la Grota Haiducilor – Grota cu aburi – Foișorul Împărătesei – Foișorul Galben – Izvorul Munk – Foișorul Verde și punct final Izvorul Diana. Se numește „Traseul Împărătesei” și se parcurge în aproximativ 3 ore.

Dar acest lucru nu este suficient, este de părere Cosmin Nicolae, managerul de wellness al companiei Therme Nord București. El merge pe principiul “think big” și vede lucrurile la scară largă și mult mai accelerate decât colegii săi din branșa wellness & spa.

“E nevoie de o inițiativă foarte puternică și trebuie conștientizat că suntem în 2018 și trebuie o mentalitate total diferită! Oamenii ar trebuie răsplătiți cu adevărate ritualuri, cu adevărate călătorii, cu adevărate experiențe! Turiștii trebuie să povestească despre ce se-ntâmplă aici, exact așa cum se povestește despre ce se întâmplă la Therme. La Băile Herculane nu trebuie să se vină doar într-un concediu. Aș vrea să știu cum va reuși Herculane să atragă oameni off-season; nu contează doar partea de concediu “vin o dată la Băile Herculane și atât!” Inițiativa și gândirea ar trebui să fie orientate către client”, a declarat pentru GoNEXT, Cosmin Nicolae, Manager Wellness la Therme Nord București.

Problemele Băilor Herculane sunt ale întregii industrii balneare care amintește mai degrabă de era comunistă decât de serviciile moderne. Doar investiţiile realizate în structuri de cazare, în centre de relaxare şi tratament pot schimba percepţia că zona balneo ar fi doar pentru persoanele cu diferite afecţiuni.

Statisticile europene estimează că turiștii care urmează cure balneare se-nvârt în jurul cifrei de 10 milioane, iar țările de top care-i “absorb” sunt Germania, Italia, Franţa şi Spania. Printre ţările care depun eforturi pentru dezvoltarea acestui sector sunt Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia. Din păcate, România nu se regăsește printre acestea.

Cristian Miclău, primarul din Herculane, ne mărturisește: “ar trebui mai mulți investitori să se concentreze asupra stațiunii noastre. Binențeles sunt și anumite litigii cu diferite proprietăți, mai ales din centrul vechi; când se vor finaliza și acestea, cu siguranță fața stațiunii va fi schimbată. Ne concentrăm mai mult pe absorbția de fonduri europene, mai puțin pe cele guvernamentale”. 

Un amănunt atrage atenția turistului care se plimbă prin stațiune: soclul statuii lui Hercule nu era nici măcar văruit. Imaginea poate fi schimbată de investitori și de o promovare făcută cu cap. Dar este important să ai și în ce să investești și să poți să promovezi un lucru îngrijit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*