Vânzările în regim de înscrieri timpurii pentru litoralul românesc în sezonul 2023 au crescut până la acest moment cu 15 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, conform datelor BibiTouroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați exclusiv pe oferte turistice în România.
Conform datelor touroperatorului, tarifele hoteliere din acest sezon litoral vor fi cu 5 – 10 la sută mai mari față de anul trecut, sub nivelul ratei inflației anuale de 16,45 din anul 2022. Astfel, tariful mediu de persoană/ sejur pe litoral a crescut de la 1.100 de lei, în 2022, la 1.163 de lei, în 2023, în condițiile în care durata medie a sejurului a rămas constantă, de șase nopți.
Cei care își vor face rezervări în această perioadă vor beneficia în continuare de reducerile de înscrieri timpurii cuprinse între 10 și 50 la sută. În acest fel costurile sejururilor estivale din acest an pot fi contractate din timp la prețuri similare sau chiar mai mici decât cele de anul trecut.
„După ce în timpul pandemiei de Covid-19 rezervările în regim de înscrieri timpurii scăzuseră puternic, în acest an vorbim de un trend crescător. Acest lucru ne arată că românii încep din nou să își planifice vacanțele din timp. Ei au acces astfel la prețuri foarte bune și găsesc oferte în stațiunea și unitatea de cazare pe care le doresc. Pentru perioadele de vârf de sezon sunt mai multe hoteluri de pe litoral care se apropie deja de rezervarea întregii capacități. Vorbim de un semnal de încredere pentru litoralul românesc extrem de îmbucurător”, a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.
Cele mai cerute destinații turistice de până acum pentru sezonul litoral 2023 sunt Mamaia, Eforie Nord, Jupiter și Neptun. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari creșteri sunt înregistrate de Olimp, Saturn și Eforie Nord.
În ce privește prețul sejururilor, în luna iunie în stațiunea Mamaia acestea pornesc de la 82 de lei/ persoană/ noapte, la hotel de trei stele, doar cazare, și 104 lei/ persoană/ noapte, cazare la hotel de două stele, cu mic dejun inclus. Pentru vârful sezonului turistic, tarifele tot în Mamaia sunt de 135 de lei/ persoană/ noapte la hotel de două stele, doar cazare, și 225 de lei/ persoană/ noapte, cazare cu mic dejun, la hotel de patru stele.
La toate aceste prețuri, pe perioada Târgului Turistic al României, care va avea loc la Romexpo în perioada 23 – 25 februarie, se aplică suplimentar reduceri de până la 15 la sută. Turiștii pot opta și pentru plata cu vouchere de vacanță emise în ultimele 12 luni.
Be the first to comment