Reprezentanții aeroportului din Timișoara auluat decizia de a suspenda traficul în data de 15 decembrie, între orele 8.20 și 10.00 pentru realizarea lucrărilor de dezăpezire la pistă, platformă (zona de parcare aeronave) și căile de rulare, astfel încât decolările și aterizările să se realizeze în siguranță.
S-au făcut intervenții în ciuda ninsorii constante, astfel încât aeronavele să poată decola și ateriza. Suplimentar, înainte de decolare, toate aeronavele sunt degivrate pentru înlăturarea zăpezii depusă pe fuselaj.
Codul Portocaliu de ninsori abundente și viscol este valabil până în data de16 decembrie, ora 18.00
Traficul la Aeroportul Timișoara este deschis, însă funcționează în condiții de iarnă și este posibil ca mai multe curse să înregistreze întârzieri în cursul zilei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în ziua de marti, 03 aprilie 2018, a debutat o grevă de amploare şi, cel mai probabil, …
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General Al României la Salonic, s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la un accident feroviar produs în dimineața zilei de …
Oficial, în stațiunea Mamaia sunt 272 de unități de cazare la dispoziție turiștii care aleg să vină în vacanță în cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc. În Constanța- Mamaia sunt peste 13 mii …
Be the first to comment