Campanie electorală sau chiar se apucă de treabă? Guvernul României promite că reabilitatea Cazinoului din Constanța va dura 30 luni

Bătrânul Cazinou rezistă pe faleza din Constanța chiar dacă este abandonat. FOTO Cătălin Schipor

Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța, în şedinţa de astăzi, 8 mai 2019.Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare și 27 de luni cea de execuție). Lucrările la unul dintre cele mai importante obiective turistice din România vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar valoarea totală estimată a investiţiei este de 111.553.449,35 lei (cu TVA).

“Ne-am luat astăzi angajamentul ca acest obiectiv emblematic al României să fie reabilitat și am convingerea că vom reuși să ducem la bun sfârșit și acest proiect extrem de așteptat de către toți românii”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu.

În vederea punerii în siguranță a obiectivului de investiţii se propune realizarea lucrărilor de consolidare și restaurare (clădire S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol) și a celor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).Astfel, faţă de documentația avizată iniţial, în anul 2015, principalele modificări vizează:

  • reconfigurarea funcțională și adaptarea spațiilor interioare și exterioare la noile funcțiuni propuse prin tema de proiectare, reprezentative pentru viața social-culturală a orașului și pentru un monument de categorie ”A” cu valoare arhitecturală și istorică excepțională;
  • adaptarea proiectelor de arhitectură, structură și instalații la noile funcțiuni propuse, ținând cont de actualizarea expertizelor și studiile la această fază de proiectare;
  • revizuirea documentațiilor de arhitectură și componente artistice (pictură murală, stucco-marmură, stucatură policromă, metal şi vitralii) pentru tratarea corespunzătoare a degradărilor survenite în perioada 2014 – 2018;
  • actualizarea normativelor de proiectare și a legislației în domeniu.

În urma realizării lucrărilor de consolidare și restaurare, Cazinoul va fi redat circuitului public și astfel va fi pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau, cu o remarcabilă unitate stilistică a tuturor elementelor: volume, fațade, raportul plin-gol, decorație interioară și exterioară.În această manieră, Cazinoul va putea redeveni un centru cultural și de divertisment de anvergură internațională, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții, beneficiind de o sală multifuncțională de 200 de locuri și de o sală de festivități cu o capacitate de 150 de locuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*