Unul dintre cele mai frumoase imobile de patrimoniu, Casa Goilav de pe Strada Victoriei, nr.11, din municipiul Botoșani din apropierea Teatrului „Vasilache”, va fi restaurată, reabilitată și transformată în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională.
Fondurile necesare vor fi atrase din Programul Regional, gestionat de ADR Nord-Est.
„Salvăm patrimoniul județului! Încă de la începutul mandatului am depus eforturi pentru a salva cât mai multe dintre clădirile istorice ale județului. Am pregătit documentații tehnice mature pentru a putea atrage finanțări europene sau naționale în vederea reabilitării imobilelor de patrimoniu. Casa Goilav de pe Strada Victoriei va fi transformată în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională, dar pentru aceasta este nevoie de reabilitarea ei. Am identificat sursa de finanțare, Programul Regional Nord-Est, și în următoarele 75 de zile va fi realizat proiectul tehnic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul tehnic, a cărui valoare de 169 de mii de lei va fi asigurată din bugetul Consiliului Județean, va fi făcut în baza concluziilor Expertizei Tehnice, a Studiului istoric și arhitectural și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) realizate deja de autoritatea județeană.
Valoarea estimată a investițiilor conform DALI este de 19,5 milioane lei, echivalentul a 4 milioane de euro.
Be the first to comment