“Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său. Raiul unuia poate să fie iadul altuia. …” Liviu Rebreanu – “Ion”
Liviu Rebreanu are mai multe case memoriale sau case-muzeu, pentru că a trăit în mai multe locuri și mai peste tot i s-a păstrat memoria. Și în București și în Ploiești și în Bistrița, însă cea din urmă este adevărata casă memorială, pentru că de Bistrița se leagă cea mai importantă parte a vieții sale de romancier. Satul bistritean se numește Prislop, iar “casa memorială Liviu Rebreanu” e acolo, în mijlocul personajelor sale.
Prislopul a fost inspirația lui Rebreanu petru cel mai de succes roman al său, “Ion”, iar personajele lui Rebreanu au fiecare câte un corespondent în realitate. Puțini știu că marele romancier nu a inventat “oameni” în romanul Ion, ci i-a luat din lumea lui, de lângă el și “i-a pus la treabă” cu condeiul, pe hârtie. Toți au apucat să citească romanul sau să li se citească romanul, dat fiind că unii erau neștiutori de carte, însă niciunul nu a crezut că va deveni celebru, împărțind celebritatea cu cel ce le-a dat viață într-o carte.
Cu gândurile acestea am pășit pragul Casei Memoriale Liviu Rebreanu, din satul Prislop, Bistrița-Năsăud, conduși prin încăperi pline de viață de către ghidul nostru, Valeriu Ilovan. Ilovan nu este doar un ghid ce știe să îți povestească lucruri frumoase din viața lui Rebreanu – el este chiar un contemporan al familiei marelui scriitor și a stat de vorbă cu fiica acestuia înainte să treacă în neființă.
“I-am cunoscut fata, pe doamna Puia, pentru că a decedat în 1995. La ultima discuție pe care am avut-o cu domnia sa la București, printre alte întrebări zic “Stimată doamna, ce părți negative avea maestrul ?” Se uită la mine …”Ascultă băiețașule, tatăl meu fuma foarte mult.” Cât fuma, stimată doamnă? A făcut cu degetul :”să le spui la vizitatorii tăi de la Prislop că tatăl meu a fumat peste 5 pachete de țigări pe zi și consuma pe zi peste 14-15 cafele pe care și le făcea singur cu mâna lui. Dar scria numai noaptea; ziua nu scria nimic niciodată. Programul de lucru începea seara de la ora 8-9 până dimineață. Erau dimineți când coala de hârtie era albă, dar erau și dimineți când erau scrise 5-6-7-8 coli de hârtie”, povestește Valeriu Ilovan, în casa lui Liviu Rebreanu.
Casa lui Liviu Rebreanu nu e chiar “casa” lui Liviu Rebreanu. Deoarece casa din Prislop în care au locuit părinţii scriitorului nu mai există, s-a hotărât construirea unei alte locuințe care să respecte planul celei vechi, în care urma să fie găzduit muzeul. Ca urmare la marginea dinspre Năsăud a satului s-a ridicat o casă identică cu cea care a aparţinut familiei Rebreanu. Iar satul Prislop și-a luat numele de “Liviu Rebreanu”. Multe lucruri ce țin de Prislop, de viața lui Rebreanu și de casa lui memorială, se leagă de romanul “Ion”.
“Terenul pe care învățătorul Vasile Rebreanu și-a ridicat această casă a fost donat de către un personaj din romanul “Ion”, căruia Liviu Rebreanu i-a păstrat numele adevărat. Este vorba despre preotul Ioan Belciug (“Pămătuful”). Aici Liviu Rebreanu și-a petrecut toate vacanțele lui liceale și academice până a plecat la Bucureșți. După cum bine știți, nu vă aflați în satul natal al romancierului – Liviu Rebreanu s-a născut tot la noi în județ, în 27 noiembrie 1885 într-un sat de la poalele Munţilor Țibleş, satul Târlişua, pe care Rebreanu nu l-a cunoscut niciodată, nici măcar pe hartă. A fost primul din cei 14 copii pe care i-a avut tatăl său Vasile, învățător” ne relatează ghidul nostru, Valeriu Ilovan.
Prima încăpere pe care am văzut-o a fost bucătăria familiei Rebreanu. N-a rămas din ea decât cuptorul, dar chiar și așa, găsești aici obiecte legate de începuturile carierei de scriitor: reviste, manuale, multe documente, fotografii, numeroase citate despre scriitor şi opera lui. A doua cameră te introduce în lumea personajelor lui Rebreanu: sunt expuse costumele purtate de Ion din romanul cu acelaşi nume şi de Ana, nevasta lui Ion, pălăria şi cureaua care au aparţinut lui Ion, mărgelele, năframa şi furca de tors ale Anei, dar și boneta purtată de Emil, fratele scriitorului, care i-a fost inspirație pentru personajul Apostol Bologa din romanul “Pădurea spânzuraţilor”. Ne-au emoționat fotografiile, scrisorile și ne-a cutremurat sentinţa de condamnare la moarte expusă în original alături de câteva bucăţi din spânzurătoare. Prin toate ne-a purtat Valeriu Ilovan cu vorba lui aspră și timbrul apăsat, rostind cuvintele cu seriozitate și cu respect, ca să le ținem minte.
“Rebreanu a spus: “De când romanul “Ion” a devenit cunoscut, satul Prislop a dobândit o faimă pe care nu a nădăjduit-o niciodată”. Personajele din romanul Ion au trăit în această localitate. În casa părintească, sala a doua, pe partea dreaptă vedeți modelul Anei din roman, pe numele adevărat Rodovica Boldijeri care a murit în 6 decembrie 1973, iar Ion a Glanetașului a avut casa peste drum de muzeu, casă care a existat până în 1947″, explică pentru GoNEXT Valeriu Ilovan.
Orice poză de familie, indiferent cât este de veche, îţi stârneşte amintiri și îţi răscoleşte memoria, iar casa memorială Liviu Rebreanu e plină de astfel de exponate. Pe pereţi sunt expuse multe tablouri de familie, iar în curtea casei se regăseşte bustul lui Liviu Rebreanu, realizat în bronz de sculptorul Romulus Ladea.
Deşi romanul “Ion” este în cea mai mare parte ficţiune, personajele sunt reale. Ion, de exemplu, a murit în 1935, iar Ana în 1973, la vârsta de 84 de ani. Amândoi sunt îngropați în apropierea bisericii din Prislop și amândoi au știut că viețile lor au fost sursa inspirației lui Rebreanu care le-a schimbat în carte, cum a vrut și cum i s-a părut mai bine.
“În roman, Ion moare omorât cu sapa de George că-i făcea curte Floricăi. În realitate, va muri de moarte naturală în 1935 – aici apare ficțiunea. În timpul regimului trecut, “Ana” era vizitată acasă de foarte multă lume. Odată, dintr-un grup de studenți, o studentă îi pune următoarea întrebare: “Lele Rodovică, ce părere ai dumneata de cartea pe care-o scris-o Rebreanu, romanul “Ion”? Că ești și dumneata în carte, acolo…” (Va rog să mă credeți că era o femeie tare tare zgârcită la vorba și era săracă și analfabetă; preotul Belciug i-a citit romanul Ion). Și i-a dat răspunsul: “Tare fain o scris domnisoru’ Liviu cartea aia; da’ un sîngur lucru rău o făcut cu mine: nu trebuia să mă spânzure” povestește Valeriu Ilovan și tot grupul izbucnește în hohote de râs.
În 1958, ca urmare a renumelui literar dobândit după publicarea romanului “Ion” (1920), localitatea Prislop a primit numele Liviu Rebreanu, iar ulterior a devenit cartier al oraşului Năsăud.
La final o să vă spunem că tatăl lui Rebreanu a fost coleg de școală și de bancă cu George Coșbuc. Când în 1909, Rebreanu se hotărăște definitiv să treacă Carpații în România Mare, la despărțirea din gară, tatăl său l-a îmbrățișat și cu ochii-n lacrimi i-a spus: “Liviuț să-ți ajute bunul Dumnezeu s-ajungi cât Coșbuc de mare!”. Iar Liviu Rebreanu nu l-a dezamăgit.
Be the first to comment