Castelul Peleș a fost construit între anii 1873 și 1914, ca și reședință de vară a regilor României. În prezent, clădirea se află în proprietatea Familiei Regale a României și adăpostește Muzeul Național Peleș.
Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul a mai suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.
Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
„Ceremonia începu conform tradiției la 9 dimineața printr’un serviciu divin, la biserica mânăstirei, în prezența Mitropolitului Primat și a numeroși înalți demnitari Români și streini. În fața castelului, un batalion de vânători cu drapel și muzică dădeau onorurile.
Dupe sfințirea apei și dupe cântarea unui Te-Deum, generalul Crețeanu, șeful Casei Militare a Regelui, a dat citire următorului document de inaugurare:
Eu, Carol I, Domn și Rege
Cu Elisabeta ReginăDupe o silință neobosită de doi ani, în luptă cu un tărâm nestatornic, străbătut de isvoare, isbutit-am a pune la poalele Bucegiului temelia acestei clădiri, în anul mântuirei 1875, iar al Domniei Noastre al IX-lea.
Zidirea s’a oprit pe timpul răsboiului pentru Neatârnarea României. Întrat-am în această casă a noastră în anul mântuirei 1883, iar al Domniei Noastre al XVII-lea, datu-i-am nume: Castelul Peleșului.
Acest document, transcris pe un pergament cu litere artistice de însăși Regina (…) fu iscălit de către Suverani, Mitropolitul Primat, de diversele personalități presente etc. Cu ocazia aceea s’a distribuit invitaților și o medalie comemorativă, azi foarte rară, executată de marele gravor berlinez Kullrich”, scria Mihai Haret în anul 1924.
Be the first to comment