În anul binecuvântat al Centenarului Marii Unirii, organizatorii VINVEST, CCIAT si ADAR vă dau întâlnire la Timişoara, la cel mai mare eveniment dedicat vinului și unul dintre cele mai vechi şi de tradiţie evenimente din România, Salonul Internațional de Vinuri – VINVEST, ediția a XV-a, care va avea loc în perioada 30 martie – 1 aprilie 2018 la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.
Nu există nici o îndoială că vinul și gastronomia se numără printre cei mai puternici piloni ai identității şi unităţii naționale. Tocmai de aceea, ca în fiecare an, militant tenace (şi) pentru aceste eterne idealuri româneşti, Salonul internaţional Vinvest 2018, este o veche şi totuşi constant nouă oportunitate de a (re) descoperi cele mai îmbietoare vinuri și distilate din România.
Peste 300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră națională, vor fi expuse și degustate la cea de-a XV-a ediție a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST 2018.
Simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, vor constitui tot atâtea evenimente de excepţie, realizate şi cu aportul producătorilor înscrişi la salon.
Importatorii şi distribuitorii de vinuri, producătorii şi distribuitorii de utilaje şi servicii conexe, sunt asteptaţi pentru a-şi prezenta ofertele, pe parcursul celor trei zile ale salonului.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara și Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST.
Vă invităm în preajma Paştelui, să degustați vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.
Cei interesați sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între orele 10:00 – 17:00 la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.
Be the first to comment