CFR Călători introduce anul viitor perechea de trenuri „Tomis Expres”, între Brașov și Constanța, și promite o viteză maximă de circulație de 160 km/h

Mersul Trenurilor 2020 – 2021 va intra în vigoare la sfârșitul acestei săptămâni. FOTO CFR Călători

Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 intră în vigoare duminică, 13 decembrie, și va fi valabil până la data de 11 decembrie 2021. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieței, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât și a capacității de transport, în limita resurselor disponibile.

Potrivit CFR Călători, în noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021vor circula zilnic în medie 1.200 de trenuri, în funcție de perioada din an. De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menținute legăturile existente interne și externe, pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menține mersul cadențat astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.

Noutăți (trenuri noi, rute noi, prelungiri rute, optimizare durate de circulație)

  • 42 de trenuri vor realiza prima conexiune feroviară pe ruta directă București Nord –Aeroportul Internațional Henri Coandă.
  • Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similare trenurilor InterCity, de confort sporit și durată de parcurs redusă. Astfel, pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri „Tomis Expres”, cu plecare din Brașov la ora 07:05, iar din Constanța la ora 17:00. Viteza maximă de circulație va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore și 30 minute. Totodată, pe ruta București Nord – Suceava și retur, cu grupe de vagoane la/de la Iași va circula perechea de trenuri „Ștefan cel Mare Expres”, cu durate de parcurs reduse, de 5 ore și 35 de minute pentru Suceava și aproximativ 6 ore pentru Iași.
  • Pentru realizarea conexiunii directe între orașele Brașov și Iași, vor fi reintroduse în circulație trenurile IR 1540 și IR 1541 pe ruta Brașov – Iași și retur, via Siculeni – Adjud.
  • Trenurile IR 1823 și IR 1824 care circulă pe ruta București Nord – Simeria își vor prelungi circulația până la/de la Deva; în timp ce trenurile IR 1655 și IR 1656 (1662) care circulă în actualul plan de mers pe ruta București Nord – Bacău și retur își vor prelungi mersul până la/de la Suceava.
  • Pentru asigurarea unei capacități de transport optime între București Nord și Pitești și retur, trenurile IR 1795 și IR 1782 vor circula în compunere de patru vagoane clasă.
  • Se va realiza oprirea a opt perechi de trenuri în Parc Divertisment Chiajna h. pentru asigurarea transportului persoanelor la unitățile economice din Chiajna.
  • Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din același tip de vagoane clasă (de exemplu, București Nord – Constanța, Bucurști Nord – Suceava, București Nord – Iași, etc).
  • Pe distanța București Nord – Ploiești, ca urmare a îmbunătățirii caracteristicilor tehnice ale materialului rulant în corelație cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare o serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, de la 120 la 140 km/h: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577.
  • Pe magistralele 500 (Buzău – Suceava) și 600 (Tecuci – Iași), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur etc.
  • Pe ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va circula o pereche nouă de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din București Nord la ora 22:05/ sosire în Budapesta la ora 12:50 și plecare din Budapesta la ora 15:10/ sosire în București Nord la ora 08:30.

Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 conține și alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricțiilor impuse de pandemie, fiind legate și de celelalte administrații feroviare europene.

Broșura „Mersul Trenurilor de Călători 2020 – 2021” va putea fi achiziționată din principalele gări și agenții CFR Călători din București și din țară la prețul de 18,50 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*