Clujul și destinațiile sale turistice au fost promovate la Târgul Internațional de Turism IMTM de la Tel Aviv

Clujul reprezentat la Târgul de Turism. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a participat în perioada 11-12 februarie 2020 la Târgul Internațional de Turism IMTM de la Tel Aviv, cea mai importantă manifestare turistică din zona bazinului Mediteranei de Est.

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, reprezentanții Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din cadrul Consiliului Județean (CNIPT) au oferit vizitatorilor, cu ajutorul diverselor materiale de promovare, informații cu privire la cele mai atractive obiective și zone turistice din județul Cluj, evenimente de talie internațională care au loc în județ, activități de recreere sau posibilități de cazare și agroturism, etc. De asemenea, CNIPT Cluj a realizat, în cadrul unei conferințe despre România organizată de IMTM Tel Aviv, o prezentare completă a potențialului turistic al județului și a principalelor atracții. În cadrul conferinței au mai susținut astfel de prezentări reprezentanții județelor Suceava, Sibiu și Covasna.

Numeroșii vizitatori prezenți la stand au fost interesați cu precădere de cultura iudaică din Transilvania și România, obiectivele de cult ale comunității iudaice din Cluj, unitățile de cazare cu facilități spa, atracțiile naturale din județ, printre care Salina Turda, precum şi de zona montană a judeţului.

Totodată, în demersul de atragere în județ a cât mai mulți turiști israelieni, un aspect extrem de important și care a fost reamintit atât în cadrul prezentării județului cât și vizitatorilor de la stand îl reprezintă faptul că județul Cluj este conectat cu Israelul prin zboruri directe între Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca și Aeroportul Internațional „Ben Gurion” din Tel Aviv.

În acelaşi timp, în Cluj există, încă din perioada medievală, o comunitate iudaică, pe raza județului regăsindu-se câteva dintre monumentele reprezentative ale cultului mozaic din România printre care Sinanoga Neologă din Cluj-Napoca – Templu dedicat evreilor deportați în lagărele naziste, Sinagoga din Dej, una din cele mai mari sinagogi din spațiul transilvan, dar și Sinagoga din Gherla.

Prezența CNIPT Cluj la una din principalele manifestări de profil de pe piața Orientului Apropiat reconfirmă intensificarea demersurilor Consiliului Județean Cluj de promovare a județului, scopul participării fiind acela de a contribui la creșterea vizibilității destinației Cluj în rândul publicului țintă format din reprezentanți internaționali și specialiști din domeniu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*