Cod Roșu de inundații și furtuni în Grecia. Iată zonele afectate de vremea rea

În Grecia se anunță vreme rea. FOTO Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă a emis un comunicat de presă în legătură cu continuarea înrăutățirii vremii – cod roșu, în perioada 29-30 septembrie 2018. Regiunile cele mai afectate sunt: Peloponez, Insulele Ionice și, în special, Attica (ploi și furtuni cu vânt la rafală de până la 9-10 Beaufort și posibile inundații).

Autoritățile elene au anunțat închiderea următoarelor drumuri naționale:

  • Athens-Korinthos (în apropiere de Kinetta);
  • Korinthos-Kalamata;
  • Elefsina-Thiva;
  • Argos-Nafplio;
  • Karaiskakis (în regiunea Pireu).

De asemenea, Aeroportul Internațional “Eleftherios Venizelos“ din Atena înregistrează întârzieri ale curselor aeriene.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*